El și-a cumpărat oceanul lui, o fărâmă din el mai bine spus din care se înfruptă pe înserat după ce soarele în Atlantic a apus. Eu îl admir pe el pe ascuns și după ce sfârșesc de admirat mă duc din nou în hală la Obor, poate oi găsi și eu de cumpărat de pe […]
cade ploaia așa, într-o doară, peste frunzele de ceai pe o coastă a Adjariei, mai în sus dinspre Batumi, cade pe obrazul ei cel născut din coasta mea, cade peste Marea Neagră, peste toată apa sa care împarte și desparte țara mea de țara ei, ploaia mea de ploaia noastră, fruntea mea de obrazul ei.
Saltul acela, of, saltul acela din noapte când tălpile înroșeau podeaua în cădere iar când se ridicau lăsau, izbind, icnind, câte un pic-picuț de sânge ca fluturele care în zbor își pierde, chinuit, câte-un suflețel de aripă. Dansează, întemnițatule, dansează aici în tăcere, în acest întuneric, peste aceste pietre ce îți cântă de dor, de […]
Ca să te aud nu te ascult; duc palma la ureche şi-i de ajuns să tac. De taci şi tu tot te înţeleg, tot te aud, prea multo, stăruitoare voce, apăsatoare formă a gândului meu învederat, azi, după chipul şi asemănarea ta.
Cymru, peste Marea Albă ascunsă coifa ei de aramă şi ascuns smaraldul ei pierdut în marea albă, curmată fie-i calea în recile adâncuri, ysywaeth, din care m-adăpam Dim ond wedyn însetat cu setea alta decât Dŵr dilaith! te simt, te-am născocit eu însumi din cenuşă, din resturile de smarald şi cioburile coifei tale dilaith! llefain […]
descui încet și ies tiptil din cubul de carton care îmi ținea de cald și mă oprea să strig de tot ce simt în el, ca pasăre, ca om, m-am lepădat de cub și urlu afară în frig. și strig și zbor, mă-nalț și-s pasăre și zeu. jos mi-am lăsat cutia. să fie a țărânei! […]
dă-i drumul tăcerii să alerge între noi de la unul la altul între noi amândoi, patru buze cusute și strânse și mute să alunge-n tăcere toate vorbele goale, și zboarele mele și zghilearile tale. zburatele mele cuvinte, zboarele mele sunt prinse între inimă, buze și minte ca oasele morților fără morminte pe câmpul cu liniști […]
lună căzută din cer stă potcoava lui de fier. calul meu înalt de spate își găsește drumu-n noapte când se suie sus la munte cu steluța lui din frunte.
O pleoapa inchisa asteapta cuminte sa devina centrul universului meu. Un iris negru, nestiut, ma priveste, imi priveste zilele si miezul existentei mele. Albul incearca sa acopere negrul, ochii vor sa se deschida dar Fat Frumos devine zmeu. Din prea mult scrum, incerc sa recladesc un ou. Asa am aflat ca sufletele renasc in stele. […]
Însetat de avere și prea lacom trupește, Omul acesta e mort chiar în timp ce trăiește: Hainele noastre scumpe nu ne aduc bucurii decât dacă alții se uită la noi și sunt goi. Ne mândrim doar cu ele, niciodată cu noi. Nu mă satur vreodată de mesele mele muncite sau nu, eu nu sunt sătul […]
– fă, bă, și tu politică, dă-te-n… m-a înjurat un clovn ieșit cu părul ud din valuri. eu aveam ochii roșii de nesomn și undițele întinse peste maluri. – pescarii triști se îmbată singuri, întotdeauna singuri, îi zic, de ce m-aș îmbăta cu apă rece când încă am aici vin fiert într-un ibric și-l sorb […]
iar ai venit și îmi urli în ureche cuvinte neștiute? de-ar fi neînțelese, aș ști că ele sunt dar nu le înțeleg. de-ar fi ele știute, aș ști ce-mi spui și poate și de ce. dar ele-s neștiute, adică nu există și nu știu ce să aleg. să le ascult? să plec? să te apuc […]