Dragoş Şerban în Cymru, peste Marea Albă
ascunsă coifa ei de aramă
şi ascuns smaraldul ei
pierdut în marea albă,
curmată fie-i calea
în recile adâncuri,
ysywaeth,
din care m-adăpam
Dim ond wedyn
însetat cu setea
alta decât Dŵr
dilaith!
te simt,
te-am născocit
eu însumi din cenuşă,
din resturile de smarald
şi cioburile coifei tale
dilaith!
llefain
te strig, te pâng
în faţa mării tale albe,
unde e azi smaraldul
şi unde coifa ta de aramă