Dansul se trăiește în afara clipei. Învățații nu pot măsura dansul, așa cum nu pot măsura viețile. După care oca să le cântărești? După zile trăite? După suma gândurilor? După câte și mai câte a simțit? După numărul de cuvinte rostite? Viața și dansul sunt lipsite de cronologie. Nu au început și nici sfârșit, precum […]
Eu dansez așa, răstignit între stele, între graiuri omenești iubind omul.
În mintea cât un degetar a puiului de vrabie, nu există greutate mai mare decât viața.
Poate evangheliștii ar fi trebuit să înceapă așa cartea: bucuria e numai și numai în cele din urmă.
Vedeți dumneavoastră, nu are să mai fie bine.
Iar eu imediat mă revolt, futu-ți datoria mamei tale de stat parșiv, cu cine te-a ales.
Întotdeauna voi vorbi ceea ce trebuie iubit. Până ce ultima apăsare a acestui timp mă va îndreptăți să spun gata.
Iar tu te vei da, așa cum mi te-ai dat sute de ani de fiecare dată gâfâind sub greutatea mea
De ce nu văd un pelican, să îl văd cum crește an de an, mâncând în fiecare zi doar pește?
Fericirea e un nor: mai cu ploaie, mai cu dor
Sunt un copil care s-a dat vulturilor. Învățam zborul cu clonțul înfipt în ficat.
Aș putea să te respir. Sau aș putea să te am ca pe un gând.