
Singurătatea scarabeului de sticlă
căci aceasta este casa timpului nesfârșit în care mă cobor de fiecare dată când aud piatra gemând, pentru a repara secundele, pe mine, totul.
Nu scriu versuri din plăcere, nici din pasiune, ci pentru că ele sunt parte din mine.
căci aceasta este casa timpului nesfârșit în care mă cobor de fiecare dată când aud piatra gemând, pentru a repara secundele, pe mine, totul.
ochii mei luminoși, de dumnezeu tânăr, ar arde bisericile trimițând stoluri de păuni călări pe cai albi, pravoslavnicii ar murmura înfricoșați în bărbi „doamne ferește, doamne ferește” iar eu le-aș spune, cu ochii la gardul bisericii din Tbilisi, că nu sunt aici ca să feresc, ci să împlinesc.
o fântână, un copil cu tălpile goale, patru gâște albe și un cal maro care mă aștept în orice moment să mă privească lung, iscoditor în ochi, eu să mă văd pe mine în ochii lui purtând chipul tatălui meu și al taților tatălui meu din vertebrele cărora brigăzile sovietice au construit acest drum temeinic
sunt senin și le îmbrățișez pe toate din tine, adolescenta, mama, copila, bobul de grâu și floarea de soare, iarba din cutia de chibrituri, accentul de Charlotte Brontë când traduci
îți mulțumesc, universule căprui, că mă înțelegi când îți vorbesc în nespusele mele limbi că pot visa împreună cu tine la vremea când din om se va naște Torun, dumnezeul cu ochii mari și rotunzi
tu ai deschis ochii iar eu am văzut în ei toată această întâmplare în vreme ce mă sărutai pe frunte și îmi ziceai, cântând în limba mierlelor, bună dimineața.
Dacă vom trece podul acela vom fi alții, eu voi fi o altă entitate conștientă
Și mă voi îndrăgosti din nou de tine pentru că indiferent de forma și de timpul meu Iubirea e singura care mă urmează
nimanui nu ar trebui sa ii fie frica sa iubeasca sau sa fie iubit sa prinda radacini sa nasca sori sa nascoceasca galaxii primavara
nu vă supărați, scrâșniți des din măsele? m-a întrebat stomatologul, scrâșnesc, zic, așa e, din măsele, din dinți, din toate oasele, din ficat mai scrâșnesc și din fiere
Să rup toate foile din cartea lui Traian Furnea și să te acopăr cu ele când dormi. Să te întrezăresc apoi printre pagini și să citesc