Poezii

am descoperit că visele sunt duplicitare, în ele nu există matematică, uneori nici în oameni, nici măcar în dimineți

În timp ce te ascult mă gândesc că demult, tare demult, ele erau aripi.

Uite ce frumos rămâne în urma noastră, tată, și ce limpede în noi.

adevărul e că rămânem prizonieri lipsiți de timp dar cu ficatul în noi așa naivi, fără de cunoaștere; uneori, el e mai important decât inima, descompune amarul.

sunt om între cer și pământ pentru om.

Ra și tot ce am fost vreodată au fugit mâncând pământul lăsându-mă vrabie mută în mijlocul stepei mele întinse.

instinctiv mă ascund în a fi țăran – singura ființă împăcată cu timpul

lasă-mă să fiu pasăre până îmi trece

A încerca din toți rărunchii să iubești ceea ce instinctul spune că e de neiubit.

tu trebuie să înțelegi că eu sunt aici pentru cuvinte, pentru tine, pentru casă, limba aceasta sunt eu învățată așa cum se învață limbile, din bunici în nepot.

Omul să se învețe întâi și întâi pe sine. Să se înțeleagă, să se pipăie pentru a se încredința că există.