Semne
dătătoareo de viață, odraslă a viselor mele încă din vremea în care apăsarea pietrelor deasupra pieptului meu mă făcea să îți icnesc numele
Poezii
Nu scriu versuri din plăcere, nici din pasiune, ci pentru că ele sunt parte din mine.
Râdem la masă cu zeii
de mână cu mama tuturor mamelor, cea pe a cărei formă o intuiam în sângele meu vechi, în sufletul meu și mai vechi
Un stejar numit Alexandru
te-ai jertfit pe tine ție însuți, numai și numai așa vei crește, numai și numai așa vei învăța, viața ta, sinele tău, lăuntrul, acesta este secretul runelor, vei fi iarăși întreg.
Umbrele mele în stepă
dar eu sunt mai mult de atât, eu numaidecât mă jupoi de pe trupul său,am să caut șontâc un copac și am să stau atârnat de el nouă zile până are să îmi crească la loc carnea
Renaștere
privește-le cu atenție și ai să vezi cum lujerul se apleacă
pentru a-și așeza cu un icnet floarea ca pe o cocoașă.
Revolverul
sunt singurul adevăr din lumea aceasta ascuns cu viclenie undeva în mine trebuie să mă agăț de el trebuie trebuie adevărul sunt eu
Copiii mei să nu mă vadă cântând
copiii mei nu trebuie să mă audă cântând, nu trebuie să audă muzica, o zidesc în mine, o înghit ca pe otrava cu care m-am hrănit vreme de doi ani
O pânză de păianjen
iată pustiul, îmi vorbește pânza de păianjen, aici a fost cândva o casă curată și vie, ce fericiți eram
Nu, prietene
eu trebuie să merg mai departe, eu încă sunt aici cu palmele zdrelite de ghimpi, murdar de noroi, eu trebuie să merg mai departe să înghit fiecare din morți ca un pământ rotund și neasemuit de întins, cu obrajii albaștri și verzi, eu trebuie să am grijă de cei ce există, să le spun că mi-e dor, să le spun că iubesc, că trăiesc