Cartea lui Azazel (1) – Öl! Öldür! Cartea lui Azazel (2) – Istoria neamului lui Eronel, cel făcut în steaua Maktuh Cartea lui Azazel (3) – Mărgeaua albă şi învățăturile Halileei Ce omul înțelege prin sfârșit e început, ce omul înțelege prin începuturi este sfârșitul. În stele nu există nici început și nici sfârșit, toate […]
dă-i drumul tăcerii să alerge între noi de la unul la altul între noi amândoi, patru buze cusute și strânse și mute să alunge-n tăcere toate vorbele goale, și zboarele mele și zghilearile tale. zburatele mele cuvinte, zboarele mele sunt prinse între inimă, buze și minte ca oasele morților fără morminte pe câmpul cu liniști […]
lună căzută din cer stă potcoava lui de fier. calul meu înalt de spate își găsește drumu-n noapte când se suie sus la munte cu steluța lui din frunte.
Selfie – o fotografie făcută de unul singur pentru a fi publicată pe rețele sociale (Urban dictionary) Ne plac pozele lor pentru că așa îi putem privi în ochi, ascunși comod într-un fotoliu, fără să trebuiască să ne justificăm privitul prin cuvinte. Să nu le spunem nimic, să ne uităm tăcuți la chipurile și trupurile […]
Femeile zâmbesc din tot soiul de pricini. De aducere aminte, de glumă bună, de vreme bună, de copil, de soare afară sau din cauză de bărbat, adică starea aceea a unui om care le face pe ele să se simtă femei.
Îmi era sete și uitasem să mai beau apă. Imboldul a dispărut, apoi, dar mi-a rămas toată ziua senzația de nod în gât, de uscăciune în piept, pe care am pus-o pe seama regretelor.
O pleoapa inchisa asteapta cuminte sa devina centrul universului meu. Un iris negru, nestiut, ma priveste, imi priveste zilele si miezul existentei mele. Albul incearca sa acopere negrul, ochii vor sa se deschida dar Fat Frumos devine zmeu. Din prea mult scrum, incerc sa recladesc un ou. Asa am aflat ca sufletele renasc in stele. […]
Însetat de avere și prea lacom trupește, Omul acesta e mort chiar în timp ce trăiește: Hainele noastre scumpe nu ne aduc bucurii decât dacă alții se uită la noi și sunt goi. Ne mândrim doar cu ele, niciodată cu noi. Nu mă satur vreodată de mesele mele muncite sau nu, eu nu sunt sătul […]
Eu sunt Kazbegi, cel ridicat din pietre de către Stepantsminda (Sfântul Ștefan) în urmă cu mai bine de o mie de ani. Eu sunt Kazbegi, orașul care s-a înălțat deasupra curcubeului și norilor care plutesc sub zidurile mănăstirii Gergeti. Kazbegi, mândria Caucazului, cel spre care se îndreaptă călugări pe cai puternici, cel necucerit de neamuri […]
Suntem atât de aglomerați aici că e imposibil să te îndepărtezi de un om fără să te apropii de altul. Din discuții, aflu că viața e formată din vremuri: vremea asta, vremea ailaltă. Ba chiar că ar fi vremea să aia, vremea să ailaltă… Eu îi ascult și mă gândesc că înotul e un simulacru […]
– fă, bă, și tu politică, dă-te-n… m-a înjurat un clovn ieșit cu părul ud din valuri. eu aveam ochii roșii de nesomn și undițele întinse peste maluri. – pescarii triști se îmbată singuri, întotdeauna singuri, îi zic, de ce m-aș îmbăta cu apă rece când încă am aici vin fiert într-un ibric și-l sorb […]
iar ai venit și îmi urli în ureche cuvinte neștiute? de-ar fi neînțelese, aș ști că ele sunt dar nu le înțeleg. de-ar fi ele știute, aș ști ce-mi spui și poate și de ce. dar ele-s neștiute, adică nu există și nu știu ce să aleg. să le ascult? să plec? să te apuc […]