Niciodată Roma nu primise un om cu atâta căldură. Poate pentru că el, omul, era într-adevăr al Romei și asta o știau amândoi. O știa și ea, fata cu sandale albe care se strecura acum pe trotuarul îngust de pe Via Aurelia, fără să știe de ce pe aici și unde duce această stradă. O […]
O frunză în vânt e tot ce vreau să știu ca să mă încredințez că este bine. Tu știi? Copacul ei trăia și era viu când și-a trimis o frunză către tine. De n-ar fi fost copacul înverzit n-ar fi avut nici frunze și atunci vântul ar fi bătut sărac și desfrunzit. Tu știi? Eu […]
din aburi si din frig am nascocit taramuri de visat si oameni de iubit. din voci de trecatori mi-am innodat un cantec sa-l aud cat timp am de visat. si aud si plang si iubesc si visez si duc din nou la gura punga cu prenadez. in tara calda numita Etaneea traiau un om pe […]
îmbătrânesc, ascult și tac și încerc cu fiecare nerostit cuvânt să mai înțelepțesc un pic. ascult cu ochii și-mi vorbesc în gând, mă înfericesc știind că timpul mă înghite cu fiecare nerostit cuvânt. dacă aș tăcea din ochi și aș vorbi din gură m-ar înghiți sau mi-ar scuipa cuvintele cu ură? de m-ar scuipa și […]
să mergi să îți dea o cană cu ceai și să te întorci cu o găleată de liniște, acesta e secretul oamenilor fluturi. lor le cresc aripi și zboară până când cineva le răzuie de pe spatele lor cu un ciob. atunci au nevoie de un om și de o altă cană cu ceai.
Mangalia mea e capătul unui șir lung de gânduri ce puse cap la cap și înnodate mă trag înspre acolo unde mă duc să mă-ntâlnesc pe mine.
unde să plec și când și ce am să las în urmă? azi zbor cu vântul legănând copacii de sub mine. în urmă îmi rămân, pe rând, trei vieți și trei suspine. înțelesul zborului e înălțarea, e pasărea ce vântul vrea să înfrunte. cum ar putea să mai atingă zarea dac-ar rămâne în cuibul vârfului […]
greiereasca se măsoară în cricriuri, păsăreasca în ciripuri, vântureasca în vâjvâjuri iar fericeasca în teiubescuri. doar singurăteasca se măsoară în totdeauni și niciodăți. când mai vin ai mei, doamnă? niciodată, puiule!
să-i dăm pământului ce este al pământului și cerului ce este al lui. noi cui ne dăm? înaltului sau neînaltului? să ne înălțăm sau să ne prăbușim? ai cui suntem? mă duc și întreb: a cui ești tu, măi gură? și voi, măi ochi, ai cui sunteți? ai pământului suntem, mi-au zis, când colțul gurii […]
Aș fi putut să te iubesc, mă! Te-aș fi luat în cârcă și aș fi fugit așa cu tine bocănind din copitele mele de satir. Până în munții Libanului aș fi fugit și acolo te-aș fi așternut la umbra unui cedru și aș fi stat lângă tine un an să te văd întinsă goală peste […]
mie îmi trebuie păduri, să trec prin ele ocolind șosele. aș pune pomi de aici până la tine, să fie drumul nostru și să ne știe pașii, dar nu-i pământul meu și nu e bine, c-apoi ne-or smulge pomii arendașii. pe unde să mai mergem? șoseaua-i lată, drumul nostru strâmt. cum mai ajungem noi de […]
Strângeam din dinți acum o veșnicie, cât o mai fi de-atunci? Păi nu știu, să tot fie. Strângeam din dinți voind eu să mă nasc. Nu am putut atunci, ci-acum 35 de ani, în București, cu toate că voisem în Damasc. Ce mult mi-a mai luat… și cum s-a nimerit! Eu, cititor în stele, neguțătorul […]