Etanel si Salomeea

din aburi si din frig am nascocit
taramuri de visat si oameni de iubit.

din voci de trecatori mi-am innodat
un cantec sa-l aud cat timp am de visat.

si aud si plang si iubesc si visez
si duc din nou la gura punga cu prenadez.

in tara calda numita Etaneea
traiau un om pe nume Etanel
si o fata, Salomeea.

ei ma aveau pe mine, eu ii aveam pe ei.
din cand in cand ii strig. hai vino sa ma iei,
ii zic lui Etanel, c-aici, mai tata, nu este de trait.
mai stai si mai viseaza, imi zice, ca inca n-ai murit.

ma mama, ia-ma tu ca tata, uite, nu vrea sa ma mai ia.
si Salomeea tace si-i aflu din tacere ca nici ea nu ma vrea.

si totul se destrama si cantecul dispare
si in jurul meu si-n mine iar frigul imi apare.

nici visele nu-s bune, nimic nu-i bun aici.
si ma ridic si alerg, pe loc cu pasii mici
apas si ma invart, ma legan si dansez
si duc la gura iar punga cu prenadez.