Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

Catren

Dragos Serban

-

E uşor să arunci cu vorbe Şi foi verzi când nu ai probe. Astăzi, orice comunist Te-acuză c-ai fi… fascist.

casa-cu-maner-de-bronz

Negustorul de mătăsuri, fragment #5

Dragos Serban

-

[…] Uşa era aceeaşi, până şi mânerul masiv de bronz rămăsese. L-am atins şi am rămas un timp strângându-l în palmă. O strângere cât o mângâiere… Uşa aceasta văzuse totul, totul până să plec de acasă. Toţi prietenii mei trecuseră pe aici, eu trecusem de milioane de ori pe lângă ea. Oare de câte ori […]

Poveste din trecut

Dragos Serban

-

Motto: te iubesc şi restul pace; în urma noastră potopeşte apocalipsul şi noi tot ne mai îndreptăm spre lumină. Mi-e greu să îţi vorbesc despre ceea ce s-a petrecut atunci, în Arcă. Cert este că l-am rugat frumos pe Noe şi a îngăduit să ne ia şi pe noi. Nu că mi-ar fi păsat de […]

Zece chipuri

Dragos Serban

-

Zece chipuri era încremenite pe perete Când toate vocile s-au topit Picurând cuvinte în cel de-al zecelea, Când toate vocile s-au prăbuşit În cel de-al nouălea Şi când culoarea s-a albit pe al optulea, Iar restul de şapte strigau în muzeu: – Ce prăbuşire de culori peste albirea unui cuvânt! Zece chipuri erau încremenite pe […]

Negustorul de mătăsuri, fragment #4

Dragos Serban

-

„În viaţa mea ulterioară plecării, nu a mai existat prezent. Doar trecut şi viitor, mai ales trecut. Iar viitorul meu se referea tot la trecut. Din nou, amintirile mă copleşeau. Şi înainte se întâmpla asta, dar acum parcă mai des şi mai puternic ca niciodată. Dar, ce nătâng sunt. Logic, acum sunt acasă, acum amintirile […]

Negustorul de mătăsuri – fragment #3

Dragos Serban

-

Din prima călătorie. Între Constanţa şi Marsilia. Uneori, destinul îmi apărea în minte ca un bătăuş care începea să-mi care pumni în figură. Îmi personificăm deznădejdea sub forma unui individ nebărbierit, uscăţiv, cu ochii mici şi răi. Îl lăsam să mă bată peste obraji până când îmi dădeau lacrimile, îl lăsam ştiind că furia mea […]

Negustorul de mătăsuri – capitolul 1 – Umbra trecutului

Dragos Serban

-

Capitolul 1. Umbra trecutului La început, fusese fascinat de sunetele ce răzbăteau aidoma parfumului printre teii de pe străzile pe care, cu mult timp în urmă, le străbătuse gândind la cifre şi teoreme. Nici măcar nu băgase de seamă în vremea aceea că, rând pe rând, pe lângă el treceau oameni, oameni adevăraţi, din carne […]