Dans pe valuri

Când totul pare pierdut
și timpul nu îmi mai ajunge
azi să respir și să știu
că va fi bine mâine
râd, râd în hohote
cocoțat pe valul
ce mă-ngenunchease
adineauri
cu buzele în nisip,
râd și îi strig
du-mă! să vedem ce poți!
doar atât?

crezi că mă poți trage
în larg, să nu mă pot
întoarce?

Ha!

Tu nu înțelegi
că oriunde m-ai târî
eu voi pluti
deasupra ta
și îți voi spune
sunt acasă?

Ridică-mă,
scufundă-mă din nou,
rotește-mă în adâncuri
și leapădă-mă
pe care mal vei vrea.
Nu mă împotrivesc,
nu lupt, te iubesc
așa cu nisipul în ochi
și gura deschisă
în apa sărată.

Tu îndrăznești să crezi
că mă poți îngenunchea
cât timp mai sunt acasă,
aici în marea mea?

Nu îl poți îngenunghea
pe cel care plutește
decât când marea va seca

cerchezilor de pretutindeni și poporului adigheu