Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

În ascunzişul timpului

Dragos Serban

-

Ce minunat ar fi să să îţi trăieşti fericirea între oameni. Să nu mai fugi ştiind că timpul tău nu-i timpul lor, că apa curge altfel pentru tine iar picăturile au alt rost. Din fugă s-a născut zborul.

kurd

zanîn – a şti

Dragos Serban

-

Ştiam ce învăţaseră părinţii noştri, o parte le-am uitat. ei cunoşteau puţin din învăţătura bunilor care îşi mai aminteau un pic din ceea ce rosteau părinţii lor. Ştim mult mai mult şi aproape nimic din ce ştiau, la rândul lor, cei ce s-au nevoit şi au scris pe pietre, piei şi pergamente. Ez îro te […]

Yalnızlık

Dragos Serban

-

nu ştiu dacă ai avut vreodată sentimentul că nu îţi aparţii, nici ţie, nici locului pe care calci. prin ce minune, prin ce întâmplare te-ai nimerit între zăpezile de aici? doar când îţi aminteşti frânturi de acasă şi când vântul din miazăzi îţi şopteşte în nas iarbă şi cremene îţi dai seama că e prea […]

Călugărul Petre, prizonierul propriei neputinţe (1)

Dragos Serban

-

ficţiune Petre s-a născut în 1947 într-un sat unde, din zece locuitori, nouă furau şi unul îşi vedea de treabă. El se afla printre aceştia din urmă. Numai că, la fel ca zidurile meşterelui Manole, ceea ce făcea el era tras înapoi de ceilalţi. Petre a vrut, la început, să dea o faţă nouă uliţei […]

„Copil…” – poezie de A. Axelrad

Dragos Serban

-

Scrisă în 1900. Apărută în volumul de versuri „Lădiţa cu necazuri”, Bucureşti, ediţia 1945. Redau textul respectând ortografia vremii. Între timp, după 112 ani, ortografia s-a schimbat un pic, sensul poeziei a rămas actual. Copil… Unde a plecat tăticu mamă? S’a dus să-şi caute o pâine, Hai dormi! În casă e’ntuneric Şi frig; – ce […]

terasa-masa-tabla-scaun-fier

era noiembrie mereu

Dragos Serban

-

mi-e dor să mai stăm amândoi pe-un scaun de fier, la o masă rotundă de tablă, cu mapele în braţe şi ochii râzând de tot ce se întâmplă prin lume, mi-e dor de noi doi şi de sfertul de veac în care am tăcut, privindu-ne viaţa ca pe-o toamnă perpetuă, cu noi doi două frunze […]

thomas-wheeler-oldman

Negustorul de mătăsuri, fragment #6

Dragos Serban

-

Eram pus la cele mai umilitoare munci, la spălat latrinele, la frecat şi lustruit podelele. Acestea erau unele din cele mai fericite lucruri care mi se întâmplau, deoarece au existat altele mult mai grele care ar fi putut – acum realizez – să-mi afecteze grav sănătatea sau să îmi pună viaţa în pericol. De exemplu, […]

agârshearea

Dragos Serban

-

agârshearea, haru idheiloru uitarea e moartea ideilor

câteodată

Dragos Serban

-

câteodată sunt atât de ocupat că uit să mai fiu trist şi uit că trebuie să îmi fac timp şi pentru asta

Îi strigă bradului durerea

Dragos Serban

-

Şede cu mâna pe inimă, îngenuncheată la tulpina bradului. Stă şi îi urlă bradului pe nouă voci, cu opt cuvinte, Îşi frânge palmele vinete cu pământ mirositor a cetină Şi îşi lipeşte buzele de scoarţa tulpinii, Să fie sigură că o aude. care ai fost, care ai crescut, care eşti şi care creşti, daţi-aş bardă […]

e ora 7, tata pleacă la uzină

Dragos Serban

-

miroase a început de geruri dimineaţa, când chem în gând şi înjur apoi tramvaiul care nu mai vrea să vină. „e ora 7, tata pleacă la uzină”. aşa îmi spun în gând, că eu sunt tată şi firma unde merg grăbit ar fi uzină. auzi! ce aiureli, ce vorbe comuniste scornesc în sinea mea, ce […]

măiastra neagră

Dragos Serban

-

ceva se schimbă-n noi, în toamna asta, suntem mai trişti, mai singuri şi mai goi, copilul râde fără zâmbet, i l-a furat Măiastra cu aripi negre, ochii răi, pasărea din noi. păunii se rotesc înfumuraţi, dar despuiaţi de pene, doar ciorile au mai rămas să umble înaripate cu sufletele noastre în piept, cu inimile noastre […]