Rubrica Ce scriu

I-am promis o insulă în locul unde i-am găsit pe oamenii scrumbii

În jurul meu se petrecea o scenă marină iar eu aveam privilegiul de a lua parte pe viu la ospăţul anual prilejuit de schimbarea omului în scrumbie şi de migraţia lui către mare.

Pe Muntele Athos

Am scris, la un moment dat, că un călugăr mi-a spus că nu poți schimba trecutul. Am înțeles că nu trebuie să judec și dacă am făcut-o să mă iert. Așa cum i-am iertat și pe alții și am învățat să accept. Eram în Grecia când un călugăr mi-a spus că nu poți schimba trecutul, […]

Schiță tristă

Ar fi absurd să te aud, să te înțeleg, să încerc să te înțeleg atâta timp cât știu că ai contur. Îl văd peste tine ca pe o aură desenată cu creionul chimic, întunecată de jur împrejur.

Lingura 1

Despre morți numai de bine, despre vii numai uitare; E valabil pentru oricine amintit după ce moare.

Negustorul de mătăsuri: Poate omul este condamnat să iubească

Suntem programați din naștere la curiozitate, suntem condamnați să ne punem întrebări. Faptul că există însă oameni care nu și le pun, care și-au pierdut acest impuls al curiozității, nu se datorează geneticii, ci unei alcătuiri sociale care, uneori, îl face pe individ să asocieze cunoașterea cu un exercițiu agasant și impus.

Pe străzile din vechea Colentină

aici timpul trece altfel, împrăștiat pe câte trei sau poate patru generații împreună. aici miroase altfel, a vii boltite și a tei, a corcoduși și a scândură bătrână.

Li s-a spus că vor întineri și ei au crezut

În vara aceea, războiul se simțea rece în aer, ca o toamnă timpurie. Pentru bătrâni, paradoxal, era o nostalgică aducere aminte a tinereții, una cu iz dulceag, din care se estompase toată amărăciunea celor trăite cândva.

Puricii unei societăți bolnave

Fiecare individ îndeplinește o funcție în societate, are un rol pe care și-l poate alege în funcție de condiții, în funcție de context. Când rolul lui devine acela de a lupta pentru destabilizarea acelui sistem într-un mod grotesc, fără să propună un alt sistem în locul celui pe care vrea să îl schimbe, acel individ devine o celulă mutantă care poartă în el un risc malign.

Copilul din mine

Aștept zăpada să cadă și anul ăsta peste iarbă iar eu să mă ascund sub straturi groase de molton și-n ascunziș să joc din nou o leapșă și-un șotron, ca un copil ce sunt, ascuns sub haine groase și o barbă.

Teoria relativității

tu ești egală cu viteza luminii mele la pătrat.

Caucazul meu, iluzia unui capăt

Mara a fost singurul om care mi-a oferit sentimentul binecuvântat că aparțin unui suflet, în rest am fost atras doar de drum. Nu atât liniaritatea și siguranța lui carteziană, bine definită și lămurită în spațiu, cât asemănarea cu timpul. Și drumul, ca și timpul, este infinit dar în același timp are margini.

Absurdul oglinzii, Mara

Cum aș putea să păcălesc timpul? Cum aș putea să păcălesc o condiție, un fenomen? Cum altfel decât prin propria mea percepție a acelui fenomen. Nu îl pot altera, îmi pot modifica doar felul în care îl privesc.