vom ofta nerăbdători și vom țipa unul spre altul cu buzele însângerate lipindu-ni-le , lingându-ni-le așa cum fac pisicile cu puii născuți, să ne spălăm trecutul, să rămânem goi și curați, orbi și frumoși, cu burțile rotunde în sus și brațele ridicate deasupra capului
Nu poți să iubești pe altcineva cu adevărat neiubindu-te pe tine. Vei sfârși zicând înciudat „ce te-aș mai fi iubit”, ca și cum iubirea asta ar fi condiționată de cine știe ce circumstanțe complicate.
Din când în când, îmi bate la geam cu ciocul ea, femeia cu chip de înger și aripile reci, umede, atârnate leneșe pe spate. Îmi spune lasă-mă să intru, să mă întind așa cum m-ai știut - lascivă și multă pe întreg tavanul, din pânza de păianjen a unui colț până în pânza de păianjen a celuilalt colț, să te privesc hulpavă în vreme ce îți întunec orizontul cerurile inima, hai să ne jucăm din nou, îmi spune, hai...
Să stau aici, să trăiesc prezentul cu tine, să ne danseze inimile în locul ăsta marginal, ascuns, în capătul celor mai îndepărtate provincii ale imperiului, să te descopăr idee cu idee în vreme ce porumbeii ciugulesc firimiturile rămase în urma pașilor noștri, secvențe din trecutul tău pe care nu am apucat încă să le diger. […]
Ehe, dacă aș fi fost eu Furnea acum, nu aș mai fi scris nimic. Aș fi mâzgălit o inimă cu doi ochi curioși pe spatele unui pachet de Snagov și ți l-aș fi arătat zâmbind cu mândrie: uite ce am făcut!
So, here I am, listening to Joan Baez and Towns van Zandt, and making you a character in my book.
sunt la birou? sunt cu tine adormită pe piept? dar asta nu durează decât un moment pentru că după aia simt din nou șfichiul biciului pe spatele gol și transpirat
undeva ne mor poeții astăzi și împreună cu ei o lume întreagă, nu va mai avea cine să păcătuiască să simtă să simtă, să plângă să se îndrăgostească nebunește, să își ridice în aer mustățile ca un motan strivit de dor - a tânji, a lupta împotriva guvernelor și împăraților, a zice futu-vă dumnezeii mamii voastre
Scurm ceața cu trupul, cu genele umede râcâind aerul rece, cu pașii înfipți în străzi. Aici m-am născut larvă, devorând oul din cuibul acvilei. Închid ochii, nu îmi sunt de folos în aburul rece. Așa cum calc apăsat zbor, pândesc oamenii iepuri. Aș putea oricând să plonjez din înalt să îl înhaț pe unul de […]
în viața mea trăiește o pisică tărcată, încă una pătată, doi copii mai trăiesc – unul castaniu, altul stacojiu, tot aici un copil cu părul bălai cuminte și bun cât o poartă de rai și o mămică frumoasă – uneori mai poznașă, alteori serioasă mai ales când vorbește în franceză hotărâtă, tranșantă, o felină burgheză […]
tataie își otrăvește ficatul cu o cafea incertă, stropită cu secărică din buzunarul încăpător al paltonului maro, în care se distinge discret forma cilindrică a sticlei.
Sunt atât de rănit și atât de singur încât nu mai am rădăcini.