Boldu Crețuleasca
aici e liniște și copacii vorbesc în cuvinte necopăcești și îți spun să te îndrepți spre lumină, te sufocă pădurea altfel.
Autoportret
sunt un fel de paranteză pusă într-un nimic discret, ce discretă ipoteză...
Benim dağ (muntele meu)
după atâția ani te-am revăzut și ți-am cântat așa tăcut precum mă știi și te-am rugat cântând în fluierul scobit din osul meu un pic albit cu fiecare pas ce am pășit
Lasă-mă pe mine să te plâng prima
Mara a vrut să mor înaintea ei. De ce? „Pentru a te feri de durerea pe care ai simți-o la moartea mea”, mi-a spus. „Lasă-mă pe mine să simt asta, lasă-mă pe mine să te plâng prima”.
Neputința
Da, omul acela nu poate să meargă pe picioare, deși ar fi trebuit să poată. Dar eu, la rândul meu, sunt la fel de neputincios ca el pentru că aș putea să conduc o mașină dar nu am carnet. Sunt la fel de neputincios pentru că m-aș putea învârti deasupra Brașovului cu un aeroplan, dar nu sunt pilot. Aș putea să traversez Dunărea înot, dar mi-e teamă.
Rustaveli 14
În fiecare dimineață, mă îmbrăcam și coboram din apartamentul meu de pe strada Virsaladze, trecând prin parcul Giorgi Leonidze și făcând dreapta pe Rustaveli, până la oficiul poștal. Câteodată, din ce în ce mai rar în ultimii ani, aici găseam o scrisoare care începea așa: „Iubitul meu”.
Porumbelul negru
azi am văzut porumbelul zburând printre ghearele uliilor; era negru de fum și cerul albastru pătat cu un sânge ca laptele dulce de pasăre, era negru de fum și zbura printre zdrențe de cer sfâșiate cu ciocul de ulii,
Pierduta inocență a cuvintelor
acum treizeci de ani, oamenii își vorbeau cu altfel de cuvinte, alese pe sprânceană, literă cu literă, cu vocala lustruită astfel încât să lucească prin dinți a curat când e spusă.
Guten morgen, Herr Mahler
Îți zic nebun descoperindu-mi capul în timp ce cu o mână mi-aș aranja reverul de la haină.
Lipovenească
ce să facem, asta e, poate se mai răcește apa, așa îmi spunea numărând pe degete hamsiile printre înghițituri de votcă limpede.
Fericirea e și în corcoduș
Ciudat cum o întrebare care începe prin ce ar fi poate sta la baza unor hotărâri mai mari, trecând într-o fracţiune de secundă de la condiţional-optativ la imperativ.
I-am promis o insulă în locul unde i-am găsit pe oamenii scrumbii
În jurul meu se petrecea o scenă marină iar eu aveam privilegiul de a lua parte pe viu la ospăţul anual prilejuit de schimbarea omului în scrumbie şi de migraţia lui către mare.