Obișnuia să îmi spună te sărut în loc de la revedere. Întotdeauna te sărut, niciodată pa, niciodată la revedere, întărind astfel prin cuvinte un gest al prezentului, nu al viitorului anticipat prin care cele două persoane presupun că se vor revedea.
Ar fi trebuit să o iubesc. Ea m-a iubit, asta cu siguranță, măcar din instinct și m-a iubit. Încerc să îmi amintesc un moment în care la rândul meu să fi simțit același lucru. Nu pot.
Aici, oamenii mor drepți iar frunțile lor nu sunt sparte în cădere pe stâncă, nu. Ele împietresc după moarte și apoi le mai scapă câte un gând prin crăpături sub forma unui smoc de iarbă verde.
dacă în școală miroase a copii, prin păduri a soc și a flori de tei iar în poiană a iarbă și a păpădii, de ce la mec miroase a grabă și a ulei în loc de bunătăți în farfurii?
Frumoasa mea cercheză a tăcut și marea dintre noi parcă a înghețat, așa e de împietrită și tăcută și rece îi este valul cel neîmbrățișat și mut îi este malul și singur și uitat...
Câteodată amețesc și nimeni nu știe asta. De la o balerină am învățat un truc: fixează un punct cu privirea și rămâi drept, așa creierul tău nu mai poate fi păcălit că cerul e jos și asfaltul suspendat undeva între urechea dreaptă și frunte.
Dacă suferința duce la încrețirea obrazului, amărăciunea la aplecarea buzelor și furia la scrâșnirea măselelor, blândețea înseamnă limpezimea ochilor și a chipului
Știai că fierul din sângele tău s-a născut în interiorul unei stele care a explodat, înghițind planete și ființele care poate au existat acolo, cândva? Ce sacrificiu ca tu să exiști azi! Măcar pentru atâta lucru și ar trebui să te iubesc...
A închide înțelesul în cuvânt, iată întâia energie cunoscută de om pe pământ.
Se întorc bătrânii dimineața din Obor cu cărucioare scârța scârța în urma lor cântând din roți un fel de poezie despre ce a fost și nu o să mai fie.
S-a năpădit de buruieni grădina ei și în locul sufletului dânsei care mergea odinioară pe alei azi am găsit o rană verde și diformă, încă o casă părăsită în cartier
Am înțeles atunci că încă mai există Oameni care îți sar în ajutor și, lăsând totul baltă, ies seara la cumpărături și vin 15 kilometri ca să ți le aducă, știind că ai nevoie de hrană. Da, încă mai există oameni, iar unii dintre ei trăiesc la Călărași.