Dans cu batista udă pe ochi

Câteodată amețesc și nimeni nu știe asta. De la o balerină am învățat un truc: fixează un punct cu privirea și rămâi drept, așa creierul tău nu mai poate fi păcălit că cerul e jos și asfaltul suspendat undeva între urechea dreaptă și frunte.

Balerina se învârte cu brațele arcuite elegant deasupra capului, în formă de inimă. Când amețesc, îmi place să cred că și creierul meu valsează în formă de inimă, oare ce o fi vrând? Mie nu îmi place valsul, mie îmi place lezginka. De asta port mereu în buzunar o batistă și în geantă o sticlă cu apă.

Când se întâmplă, mă așez pe spate, ud batista și mi-o așez pe ochi, să se facă noapte dacă e zi, să se facă frig dacă e cald. Mi-o așez pe ochi, trag adânc aer în piept și fug în Caucaz, las creierul să valseze de nebun a inimă iar eu apăs sacadat pământul cu talpa și îmi mișc brațele în gând ca cel mai cecen dintre ceceni. Și uite așa dansăm patologic, creierul cu amețeala și inima lui, eu cu lezginka și cecenii mei. Ce boală o fi și asta nu știu, că nu mă duc să mă caut. Dar uite ce dans frumos a ieșit din ea.

Dansul vieții. Edvard Munch

Știu că într-o zi am să cad iar atunci dansul va deveni atât de nobil și desăvârșit încât și eu și balerina ne vom șterge de sânge musai cu batiste de dantelă.