Chiciu, localitatea cu o căpitănie, două hoteluri, un restaurant și o terasă

Cei 15 km de la Călărași la Chiciu i-am făcut în mai puțin de trei ore, sub amenințarea unei furtuni care ne-a ocolit în cele din urmă. Am mers tare, apăsat, într-un marș forțat de lipsa locurilor de campare pe care le căutam în zadar cu ochii la fiecare kilometru; șoseaua șerpuia printre bălți, lunci inundate, pășuni care musteau de apă ca un burete și canalul siderurgic care se întindea la stânga asfaltului. Era imposibil să întinzi cortul undeva.

Pentru noi, Chiciu era o destinație obligatorie în acea zi și punct de aprovizionare cu mâncare și apă pentru următoarea etapă, Ostrov – Dervent. Dacă prima parte a drumului a însemnat veselie și discuții, ultimii kilometri i-am străbătut tăcuți și aproape în transă, Șoșo gândindu-se la cine știe ce, poate la munții și brânele lui, Bogdan meditând în mers (un sensei i-a spus mai demult: când îți e greu, contopește-te cu natura) și eu murmurând o oră fără oprire un ritual sufi, ca să uit de cele 25-30 de kilograme din spate, de rana de la piciorul stâng și de tălpile care îi urlau creierului oprește-te, descalță-te și așază-te. De două ori am intrat în această transă în cele nouă zile de mers, doar atunci când am simțit că nu mai pot. O dată la Chiciu și a doua oară de la Lipnița la Sfântul Andrei, aproape de Ion Corvin, după altă etapă lungă și obositoare (peste 30 de km), cu hainele ude. Probabil am fost primul om care a șoptit Allahu Akbar când a ajuns la o mănăstire ortodoxă.

Chiciu mai era important și din pricina efectului psihologic. Trebuia să ajungem la Dunăre, trebuia să atingem Dunărea ca să putem spune gata, am ajuns la jumătate, mai avem doar jumătate din drum. Când pleci la drum lung, nu e bine să te gândești din start la destinația finală, pentru că ideea asta care îți persistă în minte – să ajung, să ajung, să ajung – ajunge să te macine după două-trei zile, după ce realizezi ce încet te miști pe hartă și cât de multe zări mai ai în față. Așa că e bine să îți stabilești în gând obiective intermediare, adică azi să ajung acolo, mâine acolo și așa mai departe.

Am intrat vijelios în Chiciu, după ce am trecut pe lângă pădurile inundate de Dunărea care venea umflată de sus, cu gândul de a alerga direct la primul magazin pentru aprovizionare.

Ne-am oprit la locul de trecere cu bacul pentru a lua apă și pulsul „localității”. Greșeală! Chiciu nu este o localitate propriu-zisă, ci mai degrabă un ansamblu de clădiri care gravitează în jurul singurei activități de aici: trecerea Dunării. Un hotel, un motel, un restaurant și o terasă alcătuiesc „localitatea” Chiciu, împreună cu alte câteva clădiri administrative. Nici vorbă de magazine și case. Nici vorbă să plecăm mai departe, pentru că de la locul unde ne lăsa bacul pe malul celălalt mai aveam de făcut alți 6 kilometri și deja se însera. Ne-am luat apă, cafea și ceai și când mă resemnasem și mă pregăteam să atac ultima hrană disponibilă în rucsac – crutoane și două căpățâni de usturoi – Șoșo ne-a salvat dând un telefon. Domnul Ferugeanu a sosit o oră mai târziu, din Călărași, cu o pungă cu brânză, conserve, legume și, în plus, invitându-ne la masă, o masă caldă, adevărată, cu mâncare gătită, la care nu sperasem nici o secundă.

Am înțeles atunci că încă mai există Oameni care îți sar în ajutor și, lăsând totul baltă, ies seara la cumpărături și vin 15 kilometri ca să ți le aducă, știind că ai nevoie de hrană. Da, încă mai există oameni, iar unii dintre ei trăiesc la Călărași.

La asta m-am gândit în seara aceea când am montat cortul pe întuneric mai rapid decât pe lumină, din pricina roiului masiv de țânțari grași de Dunăre care se așternuseră ca un văl peste cort, peste bagaje și peste noi. În 30 de secunde am fost în cort și am închis plasa, lăsând afară șoseaua aflată la cinci metri de cort, Dunărea la zece metri și ciorile aflate în cuiburile de deasupra plopului care ne adăpostea.

Tot ele, ciorile, ne-au trezit a doua zi dimineață la cinci, la timp pentru a mânca din provizii și pentru a porni din nou la drum, peste Dunăre spre Ostrov. Intram oficial în Dobrogea.