Boldu Crețuleasca

aici e liniște și copacii vorbesc
în cuvinte necopăcești
și îți spun să te îndrepți spre lumină,
te sufocă pădurea altfel.

eu râd pentru că știu că e mult de umblat,
eu râd pentru că sunt fericit
că e mult de umblat
și încă mai am în pădure
stejari să ascult
și un uliu
care suflă din prima trâmbiță
când ajungi în pătratul luminii.

am să umblu în marginea luminii
și am să aplic teorema lui Pitagora
după ce am să împart cu pașii
pătratul lumii în două.

și uliul va plânge
și copacii or să țipe
necopăcești de pe margine,
vrăjitoarele desculțe
cu picioarele în baltă
or să mă certe și îmi vor spune
că, de fapt, eu umblu în cerc,
nu e niciun pătrat acolo unde vezi
două triunghiuri cu arii egale lipite,
nu e nicio margine acolo unde vezi
copacii aici și poiana dincolo,
nu e nicio margine între cel ce a fost
și cel ce e azi.

aici în pădure stă secretul veșniciei
și eu trebuie să umblu în cerc
mai departe să îl aflu.