Cal abhaz
Până la piept am să îmi îndemn calul să intre în apă, să simt valurile cu degetele de la picioare și cu călcâiele bine înfipte în scări.
Libertate
din scrâșnetul de dinți, din cazne și păcate, unii se culcă oameni apoi se scoală sfinți.
Nigredo
Mă înghit câte puțin ca pe o pâine câte un cap, câte o coadă, câte un grumaz de cal, mă întind azi să mor călare până mâine, mâinele, mâinele, demonul, caii, cercul perfect.
Biciul marelui cer albastru
Cum adică să nu ai emoții, l-a întrebat cineva mai demult. Uite așa, mormăie hanul în barbă, iei un deget neapărat cu iarbă sub unghie și te scobești în piept până nu mai rămâne nimic.
Cerul descusut la o încheietură
Povestești, trăiești, întinerești și te joci de-a timpul sub cerul prin care luna la ora trei îți arată soarele ca o cusătură veche prin care intră lumina sub plapumă.
Marginea lumii
de ce zece în capătul meu, de ce nu unsprezece sau opt, de ce îngerii m-au adus aici, de ce nu iepe neîmblânzite scăpate din lume ca dintr-un grajd
Persona
ridică-te și umblă, mi-a spus îngerul înainte să mă împingă dincolo de marginea lumii, agață-te, zboară, plutește.
Culegătorul de rogoz
În lumea lui nu există colțuri. În lumea lui, ideea este argintul din spatele oglinzii ideii, noroiul din spatele cerului.
Arătătorul sufletului tău
Orașul a tăcut îmbrățișând statuile de piatră, uite, prin crăpături le iese ca un abur sufletul, ca o idee, ca un cuvânt, ca o poruncă, fii.
10 iulie 2015
„Cum să fiu puternic când sunt atât de absorbit de ființa ei? Când am nevoie să o sorb, să o trag adânc în piept.” Ce paradox, mi-am zis citind. O doream atât de mult încât nu mai puteam să fiu eu în preajma ei. Evident că mă simțeam altcineva, dezgolit de atributele puterii de care […]
Căderea Bagdadului
Închide ochii și privește atent, Ogodei, îi spune corbul. Ogodei îi închide și nu mai e singur în stepă, în el așteaptă înțepenite 99 de ființe, 55 albe și 44 negre.
Sala oglinzilor
trăiesc prin amintirile voastre despre mine, pietrelor, oamenilor, cailor.