Scurte versuri stahanoviste
azi am muncit, am muncit și iar am muncit. azi m-am stahanovit, azi nu m-am odihnit și uite că acuma, deși sunt obosit, credeam că dorm dar nu am adormit.
Și o să fie iarăși primăvară
Și totuși o să fie primăvară. Cât mai suntem aici și cât ne-avem, hai să ne mângâiem să nu ne doară, să ne vorbim, să ne iubim, să nu tăcem.
Negustorul de mătăsuri – Secretele Marei (4)
Am visat-o pe Mara condamnată la moarte, unul din cele mai ciudate vise pe care le-am avut, poate din aceasta pricină mi-l voi aminti mereu. Înconjurată de autorități, chiar pe strada mea, urma să fie lovită de o mașină. Alături de ea, mai erau condamnate și alte femei, pe două din ele le-am văzut lovite […]
Acasă
Acasa mea e doar acolo unde mă feresc de astâmpăr, de rădăcini, de somn.
Bună seara, iubita mea
Nu a trecut mult timp de când dragonul a răsuflat din nou iar eu am plecat să îl întâlnesc în străvechea Ledeea. Am stat pe pietrele lumii noi ridicate din ruinele lumii vechi și l-am așteptat în anul 7092 până în cea de a 40-a zi. Al șaselea turn era stins și lumina părea că se prăbușise în mine.
Pietre și inimi
Pietrele știu să păstreze timpul așa cum inima știe să păstreze doruri.
Domnule…
Domnule, eu am deschis porțile cerului alergând prin iarba asta nici pe picioare, nici călare, nici pe jos și nici pe cal, ci stăpânind dragonul care dormise în inima mea. De două mii de ani dormise și acum treizeci și șase s-a trezit.
Domnișoara Neastâmpăr
Scrisorile tale sunt petale de flori crescute de la stânga la dreapta minuțios, atent, cu sensul uneori cuminte și altădată indecent, ca tine așezată goală în noaptea celor o mie și una de culori.
Caucazul meu
Caucazul meu, suflete, este doar o altă iluzie a unui capăt. Alerg spre el încredințat că acolo se va opri totul, când eu de fapt ar trebui să știu despre mine că odată ajuns pe Elbrus nu voi zăbovi mai mult de câteva minute și voi pleca spre mai departe.
Catifea
ele nu au știut și cele ce-au știut nu m-au iertat că am spus și n-am simțit, că întotdeauna am plecat de lângă ele prea grăbit.
Floare albastră de piper
Pe o stradă lăturalnică, la mine în cartier, crește o floare albastră cât bobul de piper într-o grădină mică cu gard bătrân de fier.
Cine să te înțeleagă, David
Realitatea pe care numai tu o cunoști și pe care nu ai voie să o dezvălui, iată drama actorului filantrop, care adună din jur tot ce e rău și îl ține în el, declarând apoi, teatral, cu mâinile în aer și zâmbetul pe buze, că totul e bine.