De-a v-ați ascunselea: Ultimul basm din Centrul Vechi
Într-o seară am să te închid în Muzeul de Istorie și am să mă joc cu tine de-a v-ați ascunselea. Cine nu e gata îl iau cu lopata, voi striga atunci cu fața lipită de un fragment de columnă.
Dragă Matilda, ești mișto
Matilda, toți suntem lumină și avem picioarele grele cînd ne gândim la ele pentru că doar atunci capătă formă. În rest, cum zici tu, obișnuim să ne rupem capul gândind diferite și banale dezordini, să ne ascundem în ele.
Terapeut, consilier, duhovnic
Terapeutul meu are cuvintele înșirate pe o ață legată la un capăt cu trei noduri. Îl port mereu în buzunar și îmi vorbește între degetele de la mâna dreaptă.
O frică ghemuită în stomac și alte povestiri
După ce m-am obișnuit cu întunericul, am văzut o frică ghemuită în stomac. Slăbănoagă, gălbejită și chircită ca moartea care îl aștepta pe Făt-Frumos.
Catedrala pescărușilor tăcuți
Pe Grindul Lupilor, cu ochii închiși, se înalță un templu cu tavanul boltit în care doar vântul se aude în sus și palmele tale înălțate spre cer înțeleg de la el că există în jur posibilitatea unei mări.
Emigrant
Iarbă voiesc iar nu flori sub talpa crăpată de drumuri.
21 mar 2015
câte voci au cântat în astea zeci de mii de ani și noi auzim, azi, atât de puține. cîți oameni cântă chiar acum iar eu aud doar unul. prezentul este un rezultat al probabilităților. iar noi suntem aici ca să găsim ordinea în haos.
Primul drum spre ea, ultimul drum dinspre ea
Primul drum spre ea începe cu un oftat care trece prin inimă în stomac. Apoi autobuzul și transformarea călătorilor într-o masă amorfă de „nimic altceva în afară de tine nu mai contează”. Iar în tot timpul ăsta gândurile, multele gânduri răzlețe vibrând între vis și raționament.
Cercul tuturor faptelor mele
Realitatea mea este cea pe care o înțeleg și, în pofida lui Copernic, eu sunt centrul universului meu. Dacă înțelegerea vine din gânduri, atunci realitatea este limitată la ce voi înțelege din univers până în momentul în care mă voi întoarce la el.
Tinerețe fără bătrânețe
Oamenii își țin în palme zilele ca pe un porumbel. Uneori îl alintă, alteori îl lasă să zboare, atunci se spune că oamenii visează.
Mamaie Ana torcea sub un nuc
În vara lui 92, undeva lângă Brașov s-au întâmplat multe lucruri.
Lemne dăltuite
Omenirea e mai săracă acum cu un braț de lemne dăltuite. Dăltuitorul e mai sărac cu o amintire iar pământul, ei bine, pământul este același pentru că cenușa i s-a înapoiat.