Dragă Matilda, ești mișto

Dragă Matilda,

Am stat demult pe un scaun în timp ce o femeie recita cuvinte
după care noi, cei din sală, am aplaudat viguros până ce ni s-au uscat palmele.
Unii dintre noi s-au ridicat și au țipat: doamnă, sunteți talentată!
Doamnă, ați reușit să creați o lume, să îi închinăm aplauze și ovații!

Matilda, dar nu despre lumea ei vreau să îți vorbesc ci despre lumea ta,
cea pe care dacă aș aplauda-o nu mi s-ar usca palmele
pentru că din ea curge sevă, este vie, respiră ba chiar
i se prelinge un strop de salivă pe buze.

Lumea vie dintr-o cameră dezordonată în care fiecare obiect are lumea lui,
lumea care te-a înghițit și din care privești cu ciudă soarele și timpul,
viața ta în care nu există miracole și tocmai de aceea, Matilda, este vie
pentru că altfel ar fi fost marmură sau oase pentru adulație nu pentru trăit.

Matilda, toți suntem lumină
și avem picioarele grele cînd ne gândim la ele
pentru că doar atunci capătă formă.

În rest, cum zici tu,
obișnuim să ne rupem capul
gândind diferite și banale dezordini, să ne ascundem în ele.