Lemne dăltuite

Cum scapi de sentimentul apăsător al frivolității materiei
pe care îl are omul atunci când arde lemne dăltuite
pentru a-și încălzi carnea și află că rafinamentul
nu este decât o fărâmă din focul primordial
din care a venit și în care se întoarce?

Cum scapi de usturimea ascuțită a buricului degetului arătător
care încearcă densitatea flăcării,
alta decât densitatea pământului primordial
din care a venit și în care se întoarce?

Astăzi am ars lemne dăltuite și am pipăit țărâna și flacăra.

Omenirea e mai săracă acum cu un braț de lemne dăltuite.
Dăltuitorul e mai sărac cu o amintire iar pământul, ei bine,
pământul este același pentru că cenușa i s-a înapoiat.

Care este sensul tuturor acestor fapte?

De ce a plâns cerul ca și cum ar fi voit să își păstreze
dedesubt cenușa în forma ei anterioară?