Tinerețe fără bătrânețe

Oamenii se schimbă.
Oamenii obosesc.
Oamenii își țin în palme zilele ca pe un porumbel.
Uneori îl alintă, alteori îl lasă să zboare,
atunci se spune că oamenii visează.

Uneori porumbelul nu se mai întoarce,
atât de departe e visul omului,
iar acesta rămâne fără suflet,
ținându-și palmele împreunate
ca pentru rugăciune,
strângând ceva ce nu mai e acolo.

Nu visa prea departe,
nu îți trimite zilele înspre himerele păzite de gheonoaie
pentru că te vei trezi deodată bătrân
când inima îți va porunci să te întorci.

Iar atunci nici măcar calul nu îți va mai sta alături.

Oamenii se schimbă.
Am obosit să le mai țin în palme zilele, ca pe un porumbel greu.
Uite, a împietrit pentru că nimeni nu mai visează zborul.