Să nu mai citești istorie în autocar, da?
Am ațipit în autocar și am visat, ca tot omul uneori, că mă prăbușeam. M-am trezit deodată și am înțeles că nu spaima alunecării în gol, că nu înălțimea, că nu prăbușirea, că nu moartea...
Am ațipit în autocar și am visat, ca tot omul uneori, că mă prăbușeam. M-am trezit deodată și am înțeles că nu spaima alunecării în gol, că nu înălțimea, că nu prăbușirea, că nu moartea...
Într-o zi o să-mi cumpăr o coasă. Am să o ridic la dreapta și am să izbesc tot ce este așezat la picioarele mele.
Am înțeles că astăzi idei, doar idei, mărunte și mărgele idei și multe cuvinte, mărgele de sticlă cuvinte.
Cât timp se ascunde în spatele ochilor tăi?
O vedeam câteodată pe stradă, cu părul lung curgând de sub o glugă ridicată.
Recunosc că uneori opresc cuvintele în zbor, le îngheț într-un prezent perpetuu apăsând pe „Mark as unread”.
Sunt momente în viața mea când mi-e frică de artiști.
Cum aș putea să vă spun, doamnă, că sînteți frumoasă, cînd uitați ce tulburare a timpului riscăm...
În jurul meu aleargă un struț cu pene de mătase, eu i le smulg pe rând apoi le vând cui vrea să aibă câte o pană din ce sunt, și păcătos și sfânt.
În univers nimic nu e întâmplător. La fel și în mintea omului. Orice gând, orice vedenie, orice aruncare a conștientului în secundă este pentru că trebuie să fie.
e prima iarnă în care soarele e altfel decât îl știam, e mai departe și mai mic și mă întreb dacă el pleacă sau eu fug de el cu pământ cu tot.
- Vrei să mai iei o lingură de supiță? Nici o ceșcuță din ploaia aia caldă de vară, condimentată cu miros de frunză de nuc și o idee de iarbă?