Nu am altceva să îți dau decât atât
Probabil că sentimentele plus faptele înseamnă viața mea. Și nu am altceva să îți dau decât atât.
Probabil că sentimentele plus faptele înseamnă viața mea. Și nu am altceva să îți dau decât atât.
Și poate că nu e o idee așa de rea să mă zidesc la temelia ei să împietresc sufocat în tencuială iar în urma mea să rămână doar desenul ăla frumos, cel mai frumos desen făcut vreodată
De pe cornișă, un preot rus cobora în vale blagoslovind cu un mănunchi de busuioc: Ouă ați vrut să fiți, ouă să dea Dumnezeu să vă faceți.
mai întâi trebuie să ne cunoaștem, fă, un pic, amenință el cu degetul spre partea rusească a frontului.
cu degetul pe frunte aici unde sunt condamnat la singurătate mirată oftează inima omului
Nimic în afară de copaci nu prevestește binele sub cer, acesta este un adevăr cunoscut doar de iepurii care fug de parcă ar zbura mâncând pământul din fața omului.
în timpul legat la șireturi se petrec doar două fenomene simultan: te uiți în tine, te vezi
Dar da, adevărul poate fi apăsător pentru că el, pictorul, își dă seama că lumea arată de fapt ca în tablourile lui Adrian Ghenie.
De aceea, când ascult pe cineva care îmi destăinuie o părere iar eu ridic din umeri spunându-i „nu neg”, mă închin de fapt Dumnezeului lumii din spatele lumii.
Dacă adaugi o nouă dimensiune celor cunoscute, legile așa cum le cunoaștem încetează să mai există.
Ia piatra asta, zice, cu lapte sau cu apă rece îmi venea să întreb dar am ieșit fără să spun la revedere.
Aici s-a născut tata. În locul ăsta fără mări și păduri s-a născut, golit de orice arhetip matern. Aici, unde lupii urlă arțăgoși către lună.