Dimensiunea iepure

În spatele fiecărui spațiu stă o idee.

Haideți să ne imaginăm o lume în care există și altceva în afară de înainte și înapoi, le-am spus. M-au privit cu ochii mari, cum adică altceva. Altceva, orice, zic. Ce vreți voi, e lumea voastră.

În timp ce schițam cuburi penta și hexadimensionale, trăgeam cu ochiul la hârtiile lor. Unul avea un copac cu rădăcinile în sus, altul o zână cu două capete.

Știi că au dreptate, mi-am zis.

Dacă adaugi o nouă dimensiune celor cunoscute, legile așa cum le cunoaștem încetează să mai există. Bunăoară, legea care spune că un copac crește cu rădăcina în pământ. Sau legea care spune că zâna are numai și numai un singur cap.

Știi că au dreptate? Ca să îți imaginezi ceva radical trebuie să renunți la ce știi.

Dar o idee nu vine din neant, ea este acolo cumva. Așa cum în mintea mea acum există ideea de iepure și ideea de șase dimensiuni. Iepurele este o dimensiune, postulez. Și nu mă poate nimeni contrazice, pentru că în acel moment spațiul guvernat de relativitate și mișcări Kepleriene încetează să existe iar eu sunt iepure într-o lume galbenă, la rândul ei iepure.

Iepurele nu este un animal, ci o dimensiune în spatele căreia stă ideea de țuști.