Nu am altceva să îți dau decât atât

Dintre toate lucrurile din jurul meu, nu am nimic atrăgător.

Nu am nimic de valoare, doar mărunțișuri. O ladă cu scule, o altă ladă cu hainele mele second-hand, un briceag, o busolă, tigaia, în fine, nimic atrăgător. Nu am altceva să îți dau în afară de mine, de degetele astea cu care pot să scriu și să desenez, de ochii ăștia, de palmele astea cu care pot să mângăi, să zidesc, să tai lemne și să scormonesc pământul primăvara mai ales.

Mai am două inimi, una organică și disfuncțională care bate anapoda și o alta nedefinită și străvezie care e când mare și caldă, când cât un purice sau cât o singularitate.

Mai am un stomac care a învățat să digere struțește aproape orice, de la ardei iuți până la dureri, necazuri și nevoi.

Trecem cu pudoare peste faptul că mai am și un penis și ajungem, în fine, la cele două picioare care nu știu prin ce întortocheat mecanism mă vindecă atunci când inima aia disfuncțională se oprește ca măgărița în mijlocul drumului, iar sângele meu circulă ajutat de ele, de tălpile care merg în ritm miocardic, pam-pam, pam-pam.

Ăsta sunt eu și voit am lăsat la final capul cu ochi curioși, cu buze care știu să fluiere și să pupe, cu o conștiință atrasă și modelată de cuvântul onoare, astăzi arhaism.

Dacă stau să mă compar cu restul lucrurilor din jurul meu aș zice că nu stau nici mai bine, nici mai rău. Sunt la fel de second-hand ca hainele, sunt un pic știrb ca fierăstrăul din lada cu scule, iar inima îmi scârțâie precum foarfeca de vie, când uit să o ung.

Tot ce am în plus față de lucrurile alea este ceea ce simt.

Deduc de aici că eu, pentru tine, sunt suma sentimentelor mele. Nu am altceva să îți dau decât atât.

Ne-am adunat aici un număr de stări care, nu-i așa, credem că e ceva de capul nostru, îmi dictează acum un gând plagiindu-l pe Marin Preda. Și are dreptate gândul, pentru că mă uit arogant spre lăzile alea de care vorbeam și îmi dau seama că șosetele mele desperecheate nu ți-au spus niciodată că te iubesc. Nici scârțâitoarea foarfecă de vie nu cred că a fost atrasă de tine așa cum sunt eu și nici tigaia nu ți-a gătit vreodată singură, tot eu a trebuit să o țin de mâner.

Iată cum suma sentimentelor mele pentru tine are nevoie să se exprime, iar pentru asta nimicurile mele sunt uneori indispensabile, eu nu mi te pot da gol decât uneori, în rest am nevoie de foarfeca aia să îți tai trandafiri, de fierăstrău să îți fac polițe pentru cărți și de mistrie să pot zidi casa noastră.

Deduc de aici că eu, pentru tine, sunt și suma faptelor mele. Nu am altceva să îți dau decât atât.

Probabil că sentimentele plus faptele înseamnă viața mea.

Și nu am altceva să îți dau decât atât.

La mulți ani.