Scriu, codez și dezvolt proiecte digitale

Am construit primul site în 2003. Am început să scriu pe acest site în 2009. O parte din texte sunt adunate în 9 volume. Fiecare din ele reprezintă o perioadă din viața mea. Despre proiectele în care sunt implicat astăzi povestesc aici.

VOLUME PROIECTE PERSPECTIVE

Guten morgen, Herr Mahler

Îți zic nebun descoperindu-mi capul în timp ce cu o mână mi-aș aranja reverul de la haină.

Lipovenească

ce să facem, asta e, poate se mai răcește apa, așa îmi spunea numărând pe degete hamsiile printre înghițituri de votcă limpede.

Fericirea e și în corcoduș

Ciudat cum o întrebare care începe prin ce ar fi poate sta la baza unor hotărâri mai mari, trecând într-o fracţiune de secundă de la condiţional-optativ la imperativ.

I-am promis o insulă în locul unde i-am găsit pe oamenii scrumbii

În jurul meu se petrecea o scenă marină iar eu aveam privilegiul de a lua parte pe viu la ospăţul anual prilejuit de schimbarea omului în scrumbie şi de migraţia lui către mare.

Pe Muntele Athos

Am scris, la un moment dat, că un călugăr mi-a spus că nu poți schimba trecutul. Am înțeles că nu trebuie să judec și dacă am făcut-o să mă iert. Așa cum i-am iertat și pe alții și am învățat să accept. Eram în Grecia când un călugăr mi-a spus că nu poți schimba trecutul, […]

Absurdischer beobachter

este o colecție de texte absurde realizate prin colaje decupate din ziare și reviste.

Schiță tristă

Ar fi absurd să te aud, să te înțeleg, să încerc să te înțeleg atâta timp cât știu că ai contur. Îl văd peste tine ca pe o aură desenată cu creionul chimic, întunecată de jur împrejur.

Lingura 1

Despre morți numai de bine, despre vii numai uitare; E valabil pentru oricine amintit după ce moare.

Negustorul de mătăsuri: Poate omul este condamnat să iubească

Suntem programați din naștere la curiozitate, suntem condamnați să ne punem întrebări. Faptul că există însă oameni care nu și le pun, care și-au pierdut acest impuls al curiozității, nu se datorează geneticii, ci unei alcătuiri sociale care, uneori, îl face pe individ să asocieze cunoașterea cu un exercițiu agasant și impus.

Pe străzile din vechea Colentină

aici timpul trece altfel, împrăștiat pe câte trei sau poate patru generații împreună. aici miroase altfel, a vii boltite și a tei, a corcoduși și a scândură bătrână.

Mahler și Munch

Dacă aș asocia cu o muzică picturile lui Edvard Munch, aceea ar fi muzica lui Gustav Mahler, de care am devenit fascinat în ultimele luni.

Li s-a spus că vor întineri și ei au crezut

În vara aceea, războiul se simțea rece în aer, ca o toamnă timpurie. Pentru bătrâni, paradoxal, era o nostalgică aducere aminte a tinereții, una cu iz dulceag, din care se estompase toată amărăciunea celor trăite cândva.