Nouă nopți
nouă nopți în așteptarea mea, cel atârnat de creanga aceluiași copac căruia nimeni nu îi cunoaște rădăcina
nouă nopți în așteptarea mea, cel atârnat de creanga aceluiași copac căruia nimeni nu îi cunoaște rădăcina
eu trăiesc în visul celui nenăscut împreună cu mirările și întrebările lui.
refuz sa accept moartea, spre deosebire de Rege eu nu am demnitate nici modestie nici valori sa le port cu mine dincolo
eu cred că adevărul acesta are nevoie să fie vestit cu surle și trâmbițe cum că numai compasiunea este motivul existenței și în general dragostea, Gabriel.
Aici nu mai e nici durere nici întristare, acesta e timpul meu personal, ocrotitor și încăpător ca un uter
În data de 22 noiembrie 2017 m-am dat vulturilor. M-am scos din mine așa miez crud și zemos și m-am aruncat peste stânci
aștept atârnat pe prezentul acesta din lemn ca pe un stâlp întâlnirea.
Iată că lumea nu e strâmbă, și-au spus cei de demult, pentru că ea nu se sfârșește.
Nu îmi vând ficatul - lasă să îl ciugulească vulturii să îl doară durerile spun eu caut adăpost la Domnul oamenilor
Familia, gospodăria, sănătatea. Devenirea. Toate sunt cuburi. Cărămizi din care s-au ridicat ei, așa cum se ridicaseră cei de dinaintea lor.
În satul acela amenințat de viituri am întâlnit un bătrân care cânta nepăsător în prispa casei. Nu ți-e teamă, l-am întrebat, că îți vor așeza apele tot noroiul muntelui în ogradă? El a scos din buzunar un pumn de ghinde, asta facem noi pe aici cu noroiul, mi-a zis, îl semănăm să crească stejarii.
de uscat nu se pune problema, e încă prea devreme dar și dacă ar fi nu e așa că e frumos, mamă, că noi, copacii, murim în picioare?