Existența vulcaniană

Trecerea în neființă a cuiva poate fi privită în două feluri. Primul, cel mai la îndemână, este încetarea existenței sale. Pentru noi, el dispare ca prezent, rămânând doar ca amintire. Omului îi rămâne doar speranța reîntâlnirii într-un tărâm mitic, nedovedit. Iar speranța, bine zidită în credință, este singura șansă a muritorului să învingă moartea.

Mai există, însă, un al doilea unghi. Acela în care, raportat la răposat, noi încetăm să existăm. Noi, universul, tot ceea ce este, timpul.

Cine are dreptate? Ei bine, toți. Pentru că adevărul subiectiv este al fiecăruia.

Într-o ecuație vulcaniană simplă, asta înseamnă că 0 va spune că 1 e 0, dacă 0=1, iar 1 va spune că 0 e 0, dacă 1=1. De aceea vulcanienii cred că moartea nu înseamnă dispariție, ci doar rearanjarea unor variabile în țesătura logicii.