Scriu, codez și dezvolt proiecte digitale

Am construit primul site în 2003. Am început să scriu pe acest site în 2009. O parte din texte sunt adunate în 9 volume. Fiecare din ele reprezintă o perioadă din viața mea. Despre proiectele în care sunt implicat astăzi povestesc aici.

VOLUME PROIECTE PERSPECTIVE

Câteva gânduri despre anonymous (episodul 2): Rolul pozitiv al pirateriei

Să nu credeţi că dacă i-am ironizat şi i-am comparat cu Borg voi avea de fiecare dată un ton antonescian faţă de anonimi, luându-l pe nu în braţe şi punându-mi tacticos ochelarii de cal. Există şi câteva idei care mi se par corecte în rândul acestei mişcări. Fără piraterie, nu ne-am fi dezvoltat sectorul IT […]

Ay, şalaşâm, şalaşâm, şalaşâm. Ah, casa mea, sălaşul meu

Anul trecut, lângă Agigea, am ascultat o melodie tătărească. Am căutat-o după aceea şi am reuşit să o găsesc pe youtube. De atunci, o tot ascultam, dar nu înţelegeam decât câteva cuvinte. În seara asta m-am ambiţionat şi am găsit traducerea. Ay şalaşîm, şalaşîm! // Sălaşul meu, sălaşul meu Ay şalaşîm, şalaşîm, şalaşîm // Sălaşul […]

Cearceaf sau cearşaf?

Cearceaf sau cearsaf? Ce spune Academia Romana. Cum se scrie corect?

Câteva gânduri despre anonymous (episodul 1): We are legion

Nu mai ştiu cum şi în ce context am auzit prima dată despre Anonymous, cert este că mi-au displăcut. În afară de obsedantul slogan „we do not forgive we are legion we are anonymous” nu am găsit nimic constructiv în ideile lor, din contră. Mi s-au părut mesageri ai anarhiei şi fanatici de extremă stângă, […]

Asigurarea obligatorie a locuinţelor, inutilă în cazul zăpezilor

Acum doi ani vorbeam despre asigurarea obligatorie a locuinţelor, spunând despre ea că este un impozit forfetar pe proprietate. Asigurarea obligatorie a caselor este un fel de impozit forfetar pe proprietate, spuneam în iulie 2010. Explicaţia forfetarului a fost asanarea mediului de afaceri prin excluderea firmelor evazioniste. Aşa şi cu asigurarea. Pentru că 300 de […]

Cum se scrie ou, ouă, oului, ouălor. Spuneţi nu ouălelor!

Din 2012 este interzisă vânzarea ouălelor de la găini crescute în baterii, scriu nişte colegi din presă. Nu este corect. Varianta corectă este: vânzarea ouălor de la găini crescute în baterii. Să explic de ce scriem ouălor, nu ouălelor: Avem o cană, două căni. Când spunem ceva despre cană sau despre căni, spunem cănii / […]

Pesticidele şi care-o-fi-utilitatea lor în US Army

Today, the Army possesses a formidable array of pesticides, most of which are synthetic (man-made). The pesticides available for use by the environmental health technician include compounds having a wide range of toxicity, some being lethal to man in milligram dosages while others may be tolerated in moderate amounts without fatal results. The wide variety […]

Dacă nu ştiaţi ce vreau de ziua mea

Pe 2 mai, Casa Sotheby’s va scoate la vânzare singura versiune aflată într-o colecţie privată a tabloului „Ţipătul” de Edvard Munch, într-o licitaţie ce va fi organizată la New York, pe 2 mai. Pânza e estimată la 80 mil dolari. Ziua mea e în decembrie, deci timp pentru strâns banii ar fi.

Pe surse: Gruparea Anonymous pregăteşte o nouă lovitură în Popăuţii de Botoşani

Grupul de hackeri Anonymous a spart site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică (INOE) din România şi a postat pe internet aproape 2.000 de fişiere confidenţiale, scrie Capital. După operaţiunea îndreptată împotriva optoelectroniştilor, sursele mele mi-au oferit o informaţie în premieră: se pare că se pregăteşte o nouă lovitură, de data aceasta vizată fiind Staţiunea […]

Protestatarii şi unele din nedumeririle lor existenţiale

Nu ştiu din ce ţară este şi unde a protestat ţinătorul de pancartă, dar îi răspund eu la întrebare. Plătim nu ca să trăim, ci plătim pentru bunuri şi servicii produse de alţi semeni din aceeaşi specie. Dacă nu am plăti, ar trebui să facem troc. Treaba asta deşteaptă se cheamă comerţ. Nu că ar […]

Ormurin Langi , o baladă feroeză

Nu aş fi auzit de feroezi şi de Insulele Feroe, dacă nu ar fi existat fotbalul. Iată, muzica îmi oferă un bun prilej să mai aflu una-alta. Ormurin langi înseamnă şarpele lung şi se referă la ce altceva decât la o barcă, long-boat, ambarcaţiunile vikinge. Balada a fost culeasă pe la 1800 de Jens Christian […]

Negustorul de mătăsuri, fragment #4

„În viaţa mea ulterioară plecării, nu a mai existat prezent. Doar trecut şi viitor, mai ales trecut. Iar viitorul meu se referea tot la trecut. Din nou, amintirile mă copleşeau. Şi înainte se întâmpla asta, dar acum parcă mai des şi mai puternic ca niciodată. Dar, ce nătâng sunt. Logic, acum sunt acasă, acum amintirile […]