Suntem ceea ce iubim
Suntem ceea ce iubim, SUNTETI ceea ce iubiti. Cum se scrie corect, conjugarea verbului A FI.
Suntem ceea ce iubim, SUNTETI ceea ce iubiti. Cum se scrie corect, conjugarea verbului A FI.
Latră cățeii afară în dimineața asta, se dau la oameni și se cred dulăi; îi las să latre și-mi închid fereastra, eu tac și-s liber, câinii în lanț și răi.
În ziua când te-ai vindecat de mine tiptil te-ai strecurat pe ușă afară și ai plecat să fii din nou cu tine.
Să presupunem că toate acestea se vor întâmpla. Și după aceea? Cu ce rămânem noi după aceea, te întreb. Cu o amintire plăcută a unui corp, a unor senzații, poate mai mult de atât, poate cu mugurele unui viitor dor de celălalt care o să apară la răstimpuri și care o să ne facă să căutăm telefonul și să vrem mai mult? Dar era vorba să fiu al tău doar o dată, așa mi-ai spus…
Mai întâi ridici brațele ca și cum ai vrea să zbori, apoi cel stâng îl duci în dreptul inimii în timp ce dreptul rămâne întins în zbor. Ridici ochii spre cer, căutând steaua în lumina căreia simți că trebuie să ajungi.
Ana avda d’kudsha b’rich hu, d’sagidna kameih, umikama dikar Oraitei b’chol idan v’idan. La al enash rachitzna, v’la al bar elahin samichnah, ela be-Eloha dishmaya, d’hu Eloha k’shot, v’Orateih k’shot, unvi-ohi k’shot, umasgei l’mebad tav-van ukshot. Beih ana rachitz, v’lishmeih kadisha yakira ana eimar tushb’chan. Y’hei ra-ava kodamach d’tiftach liba-i b’Oraita, v’tashlim mishalin d’liba-i, v’liba […]
doar eu îți știu de stele cum alții îți știu de ceai, doar eu te știu pe tine și nu mă întreba cum îi întrebi pe alții dacă să îmi pui ghimbir
ne împărtășim cu gândul tot din aceeași apă și o sorbim, tu în Tbilisi, eu în Bărăgan, când ne vorbim fără ca vreunul să priceapă că totuși ne iubim, iubită domnișoară Ketevan.
N-au să mai cânte anul ăsta nici cucii pentru tine, nici teii n-au să înflorească și eu n-o să îți mai spun că lasă, o să fie bine.
FICUS GINSENG - doar aici citesti secretele despre ingrijirea ficusului ginseng, metode de cultivare, secrete si trucuri de ingrijire a ficusului.
CULTIVARE GLADIOLE. Bulbii de gladiole se plantează în grădină primăvara, începând de la sfârșitul lunii martie, până la sfârșitul lui mai.
Am reîntâlnit-o într-o seară, stătea rezemată de teiul răstignit la geamul meu și îmi spunea: Sæll, gott kveld, hjarta mítt