Scriu, codez și dezvolt proiecte digitale

Am construit primul site în 2003. Am început să scriu pe acest site în 2009. O parte din texte sunt adunate în 9 volume. Fiecare din ele reprezintă o perioadă din viața mea. Despre proiectele în care sunt implicat astăzi povestesc aici.

VOLUME PROIECTE PERSPECTIVE

Zambeste, maine s-ar putea sa fii stirb!

„Zâmbeşte, mâine s-ar putea să fi ştirb!” Eu zâmbesc, dar să ne reamintim cum se scrie corect: să fi sau să fii? conjunctiv prezent: să fiu, să fii, să fie, să fim, să fiţi, să fie conjunctiv perfect: să fi fost

Iecsajerat de educată

Mi-am adus aminte de un banc cu doi ardeleni la coasă. Cosesc, cosesc, vjjj, vjjj prin iarbă. La un moment dat unul se oprește, se îndreaptă de spate, își șterge sudoarea pe față cu mâneca și zice către celălalt: – Mă, ia spune, da spune de-a drept! Cum o fo, mă, nievastă-ta, o fo fată […]

Galerie foto: Țărani din Bucovina, la sfârșit de secol 19

Țărani bucovineni, 1899 Autor: Wilhelm Hecht Rădăuți, 1899 Autor: Rudolf Bernt Drum spre Siret, 1899 Autor: Rudolf Bernt Procesiune în Suceava, 1899 Autor: Julius Zuber Comuna Cârlibaba, 1899 Autor: Thodor von Ehrmanns Vatra Dornei, 1894 Autor: Thodor von Ehrmanns Familie de sași din Mediaș Negustor armean din Suceava Autor: Julius Zuber Țărani din Gura Humorului, […]

Care e rostul vieții

Uneori, las baltă problemele de fiecare zi și cad pe gânduri, pe alea ale mele. Unul care mă chinuie de mai mulți ani e, evident: care e rostul vieții? Azi m-a lovit iarăși întrebarea, în timp ce m-a prins ploaia pe drum spre Mega Image să iau mâncare pentru pisică și lapte pentru copii. * […]

Dilemă lacustră

Ce nu înțeleg eu e cum de acum două săptămâni tăți ne aruncam frenetic în apa mării la 21 de grade, iar acum la 19 grade fugim de ploaie ca potârnichile? Contează atât de mult alea două grade diferență? Contează diferența dintre apa dulce și apa sărată? Cum de mergeam seara prin apă până la […]

Și dacă Iisus ar veni mâine?

Iisus va reveni pe pământ înaintea sfârșitului lumii. Dacă ar veni mâine, pe la 8 și jumătate, ar fi ok? Ar pica într-o vineri seară, deci nu am avea probleme la serviciu. Cei care avem. Eu n-am. Eu probabil va trebui să renunț la un contract pe care de abia l-am semnat și la vreo […]

Câinii, ca oamenii (Die gedanken sind frei)

În primele zile din septembrie 2013, după o lungă perioadă în care nu au mai prezentat interes pentru consumatorul de media, o tragedie i-a readus în atenția românilor. Am să încep prin a dezvolta titlul. Câinele, ca omul, este de mai multe feluri. De foarte multe feluri. Sunt oameni cu pielea neagră, albă, cu ochii […]

Arslanbek Sultanbekov – Dombıra

Dombıra Kara kıs avulumga kelgende…when the dead of winter comes to my village Kültüldegen kar yerge tüsgende….when soft and mushy snow hugs the floor Dombıramdı alırman….I get my guitar(dombıra is an old kind of Turkish guitar) Yürek sazım şalarman…I play it with my whole heart Kaygırgandı eş aytbam….I never complain about my sorrow Dombıra sazım […]

Psalmul 135 în mai multe limbi

Psalmul 135 în mai multe limbi (română, arabă, greacă, urdu, sârbă, neerlandeză) Psalm 135 (Română) – Lăudați pe Domnul Psalm 135 (Arabă) – اِحْمَدُوا الرَّبَّ لأَنَّهُ صَالِحٌ لأَنَّ إِلَى الأَبَدِ رَحْمَتَهُ Psalm 135 (Urdu) – Șucare Yahova Psalm 135 (Greacă) – Εξομολογείσθε τω Κυρίω (Exomologeísthe to̱ Kyrío̱) Psalm 135 (Sârbă) – Slavite Gospoda Psalm 135 […]

Vioara lui Farid Farjad

Farid Farjad Album: Anroozha Vol. 1 Shekare Ahoo Va Jane Maryam Farid Farjad Album: Anroozha Vol. 1 Sang E Khaara

când urlă lupii

urlă lupii în noaptea asta, iubito, stepa s-a umplut de strigătul lor si eu îți spun să rămâi în pat, că nu-i nimic, e în firea lor. dar tu nu vrei și te ridici și țipi la ei și țipi la mine și s-a umplut casa de țipătul tău. în noaptea asta e lună plină […]