Iecsajerat de educată

Mi-am adus aminte de un banc cu doi ardeleni la coasă. Cosesc, cosesc, vjjj, vjjj prin iarbă. La un moment dat unul se oprește, se îndreaptă de spate, își șterge sudoarea pe față cu mâneca și zice către celălalt:

– Mă, ia spune, da spune de-a drept! Cum o fo, mă, nievastă-ta, o fo fată mare, ori n-o fo? M?

La care ăla se oprește și ăsta, se îndreaptă de șale și el:

– Mă, o fo… iecsajerat de mare!

Când l-am găsit pe motanul ăsta pe stradă nu știa nimic, nici măcar să miaune. Între timp, l-am spălat, curățat, îngrășat și educat. Atât de mult s-a prins educația de el, că azi, stând la soare în iarbă, a cerut la un moment dat să intre în casă. S-a dus la litieră, a făcut și după aia a ieșit afară să se întindă mai departe pe iarbă.

Asta numesc eu o pisică iecsajerat de educată.