Stam azi şi mă gândeam că votul ăsta e un examen prea simplu, e grilă. Doar bifezi. Poate de aia mulţi îl trec nepregătiţi. Dar dacă cetăţenii ar fi lăsaţi să aleagă ei înşişi, să treacă acolo ce le taie capul, cine crezi că ar ieşi? Florin Piersic? Patriarhul Daniel?
Într-o seară ploioasă de decembrie, imediat după ce ieşise de la vot, un prieten mi-a zis: România nu mă mai încape. Eu l-am înţeles abia după ce am aflat că Dan Voiculescu a fost ales în sectorul 4 din Bucureşti de peste 70% dintre bucureştenii care au venit la vot. Altfel, eu am votat ARD-ul […]
Cele mai noi URATURI DE ANUL NOU. Versuri complete
„Dacă cineva va fi descoperit că ascunde scrierile lui Arie şi nu le aduce imediat pentru a fi distruse, pedeapsa sa va fi moartea.” — Edict emis de Sf. Împăratul Constantin împotriva arianiştilor, anul 333 d.Ch.
Cazacii de pe Don erau cazaci care ocupau teritoriile de-a lungul cursului mijlociu și inferior al râului Don. Această populație s-a format în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în principal din țărani fugari. În timpul celui de-al doilea război mondial, cazacii de pe Don au reprezentat cea mai mare concentrare de cazaci din […]
Hamlet Gonashvili (ჰამლეტ გონაშვილი) s-a născut în Argveti, în estul Georgiei, în 1928. Este considerat „vocea Georgiei”, el interpretând mai ales melodii populare din regiunile Kartli şi Kakheti. Dona Dumitru Simincă s-a născut la Târgovişte, în 1926. Născut într-o familie de lăutari, a învăţat zidăria dar şi cântatul de la vioară. În 1950 deja ajunsese […]
Nu noi ne-am hotărât locul naşterii. Am fi putut asculta, ca prunci, oricare din cântecele de mai jos, sau alte mii care nu au mai avut loc în pagină. Cel mai important e că un copil este copil înainte de a fi român, afgan, indian sau vietnamez. Cântec tamil, Sri Lanka Cântec de leagăn înregistrat […]
http://muse.jhu.edu/browse/religion/biblical_studies#items_per_page=100
Onceşti, Maramureş, 2011 Nuntă aromâni ,2011 Nuntă asirieni, 2009 Şi probabil unul dintre cele mai grele dansuri: Legzinka (nuntă Cecenia)
Hadas Bar, Ian Cook şi Anette Dujisin au realizat anul trecut un documentar despre muzica şi dansul ceangăilor. Explicaţi-i lui Victor Ponta că asta înseamnă naţionalismul, să descoperi cine eşti, nu declaraţiile sforăitoare şi inflamate.
În această dimineaţă google.ro a păţit ruşinea. De fapt, serverele sunt funcţionale, e vorba de un proces numit DNS spoofing, cu alte cuvinte problema ţine mai degrabă de rotld. Problema ţine doar de IP-urile din România. Din Germania, de exemplu, merge.