
Dacă aș fi prea fericit
Dacă aș fi preafericit, mi-aș lua catâr
și m-aș plimba pe el agale printre oameni,
mi-aș vinde straiele împărătești și sceptrul
pentru că împăratul este Unul singur
iar la Constantinopol aș zbura cu low-cost,
încălțat cu opinci și împărțind eugenii.
Acum cinci ani, îmbrăcat într-o cârpă albă,
i-am dat un baton cu susan unui turc
pentru fetița lui care stătea gânditoare
și cuminte într-un scaun cu rotile.
Turcul m-a sărutat pe amîndoi obrajii
și m-a rugat să spun o rugăciune pentru ei doi
la Mecca.
Am spus-o.
Poate că și bătrâna cu sacoșa m-a pomenit la biserică,
așa cum mi-a promis.
Turcului nu am să îi niciodată ochii și nici bătrînei glasul.
Acolo am văzut și am auzit, pentru o clipă, preafericirea.