Un suflet, stăpână

Iată-mă, doamnă,
cu ochii roşii flămânzi de întuneric.
Buzele însetate de tăcere te sărută pe amintire.

Aici sunt, doamnă.
Braţul meu dornic de nemişcare îţi mângâie orizontul.
Mă întrevezi prin tulbure?
Respiră-mi durerile.

Ia-mi şi tăvăleşte-le pe toate,
ucide-mi visele
te rog.

Ia-mi câte un vis, îţi repet,
înmoaie-l până la mocirlă în balta neagră
dintre care călcâiul tău roz de nemurire,
peste care rochiţa ta rece,
sub care două coapse
acoperite cu cei mai argintii
solzi din lume.

Ţi-am supt laptele negru.

Între sânii tăi goi mă mir
de cât de departe,
de cât de destul,
mă satur de timp.

Îţi dezvelesc carnea începutului,
tu, un punct.

Te ştiu prea bine, te recunosc
Din somnul geometriei mele de om.
…
– Cine eşti?
– Un simplu suflet, Stăpână,… şi am venit să mor la tine.

(2002)