Tuaregul de hârtie

Uneori totul devine fluid.
Poate și ploaia să fi avut rolul ei în asta.

Uneori, drumurile se varsă unele într-altele ca viețile
celor înlănțuiți de câte o întâmplare, de câte o predestinare,
uneori timpurile se contopesc și atunci nu mai știi
dacă s-a întâmplat întâmplarea sau se va întâmpla
așa cum ceașca de cafea e nebăută
pentru că încă nu a fost făcută
dar ea există ca idee fără conținut,
nu poți spune despre ea că nu există
doar pentru atâta lucru, că încă nu s-a născut.

Uneori spațiul devine fluid cu timpurile lui cu tot,
zic asta pentru că bunicul Ch’ua Gogochuri care a trăit în Tbilisi
pare să fie totuna cu bunicul Ghiță Șerban care a trăit în București,
și uite ce ordine firească a lucrurilor –
nepoata lui Gogochuri cântă și nepotul lui Șerban ascultă,
ea are o poză, el are altă poză,
dar omul din ele pare să fie același –
ca și când ar fi trăit simultan
pe două maluri diferite ale Mării Negre.

Uneori oamenii se varsă unii într-alții
prin cuvinte, prin imagini, prin indefinitul fluid
se varsă și după aceea nu mai e nimic de făcut,
pentru că nici Dunărea nici Donul nu se mai întorc la izvoare
după ce și-au spus ce aveau de spus mărilor,
ele vor fi pentru totdeauna altele,
oamenii vor fi pentru totdeauna altfel după ce se îmbrățișează.

Astăzi am desenat un tuareg pe o foaie albă.
El nu poate exista dincolo de marginea hârtiei,
pentru că atât i-am dat, o foaie A4.

Dacă omul nu poate exista ca om în afara vieții,
înseamnă că cineva l-a desenat în lumea asta
și i-a dat, uite, exact atâta viață cât va avea el?

Exact atâta viață cât au avut bunicii Șerban și Gogochuri,
pe care îi bănuiesc că au fost una?

Ar fi tulburător, pentru că vă dați seama ce e dincolo de lume?
Cam același lucru care e pentru tuareg dincolo de hârtia lui.
Un infinit de noțiuni și modele, un infinit de materiale
și de alte hârtii, de gânduri și rațiuni.

Dar poate tuaregul își va depăși într-o zi condiția
și se va ridica din spațiul lui dreptunghiular,
se va decupa și o să înceapă să umble așa pe stradă,
dinspre Colentina înspre Obor,
fluierând după oameni.

Totul e să nu plouă, pentru că atunci totul devine fluid,
pentru că ploaia are rolul ei în asta
și tuaregul de hârtie se topește, se di-zol-vă!

În el însuși, Mati.