Știi cât ești de iubit?

Știi cât ești de iubit?
m-a întrebat într-o dimineață, ghemuită în brațele mele.

Nu știi, a răspuns tot ea, desprinzându-se de mine
și înlănțuindu-mă astfel încât eu să fiu cel
ghemuit în brațele ei.

După multe înlănțuiri și dezlănțuiri ale brațelor
a plecat, pentru că a trebuit să plece.

După aceea, singur mi-am spus că poate ar fi trebuit
să urlu, atunci, că da, da, da!
da, știu cât sunt de iubit!
și poate n-ar mai fi trebuit să plece.

A fost a doua oară în viață când mi-am urât tăcerea.

Prima dată s-a întâmplat după ce i-am tras o palmă
la fund unui câine, iar el m-a privit în ochi
și mi-a vorbit atât de limpede.

Mi-a vorbit și eu nu am putut să îi spun
niciun cuvânt.