seherezada

[monolog. intins pe o perna mare, caramizie cu dungi grena, califul harun al rashid fumeaza si povesteste in fata unei sali goale]

– in fiecare seara, pe la 10 si jumatate,
seherezada tace sfioasa la vederea ceasului.
a doua zi ea se trezeste de dimineata…
numai intr-o noapte a stat pana dupa miezul noptii
si n-am stiut ce si cat sa ii spun
pentru ca mi-a fost teama,
auzi, tocmai mie harun al rashid, stapanul credinciosilor,
mi-a fost teama ca daca as deschide gura spunand o prostie ea ar tacea
si nu mi-ar mai povesti nimic, niciodata.

[in scena intra seherezada, purtand salvari si un maieu alb transparent prin care i se vad sanii abia conturati. se aseaza langa el si il prveste lung]

– ce o sa fac daca ma indragostesc de tine?
– ei, ce o sa faci… o sa ma iubesti, ce altceva?
– tu ma iubesti?
– da, nu ti-am spus ca mi-a fost dor de tine?

[seherezada se ridica si se indreapta spre marginea scenei, rostind catre scaunele din fata]

in fiecare seara, inainte sa adoarma,
seherezada se gandeste unde duc toate astea,
ea stie ca desertul este fara margini daca nu il cunosti,
ca furtunile vin si se sting si ca dunele se schimba,
ca nisipurile pot fi inselatoare si ca trebuie sa calce
cu grija

[se intoarce brusc si il intreaba rastit pe calif]

– ce vrei de la mine?
– un pic din timpul tau, cam cat o bucata mare de lipie calda.
– doar un pic?
– stii ca nu ti-l pot lua pe tot, stii? stii ca imi doresc sa te vad mestecand un covrig? stii ca imi doresc sa aflu toate nimicurile din viata ta, sa iti miros creioanele colorate, de pilda, sa te urmaresc cand desenezi, sa ating usor perdeaua ta galbena, sa ma uit pe fereastra ta ca sa vad ce vezi tu in fiecare zi si in nimic din toate astea iti jur ca nu se afla faunul cu picioare de tap, il cunosc, el ti-ar sfasia cu dintii dresul pe cand eu nu vreau decat sa te invelesc inainte sa adormi si sa iti pun mana pe frunte…

[in scena intra faunul, apasand din copite pe podeaua de lemn a scenei care suna a gol si in sala goala ecoul se inalta pana sus si pana in spate unde e intuneric si nu se vede nimic, califul se ridica si iese tiptil]
[ramasa singura cu faunul, seherezada il intreaba:]

– si tu, tu ce vrei de la mine?
– nimic din ce nu vrei. Eu sunt aici nascut din ceea ce exista deja [faunul accentueaza finalul propozitiei si apasa puternic silabele de-ja, in timp ce ii atinge capul cu varful degetelor], eu sunt nascut din ce exista aici si acolo [isi indreapta degetul spre usa prin care califul a coborat in spatele scenei]
– cu el nu stiu ce sa fac, tu doar ma sperii.
– eeeeu? sultana, te-ai speriat vreodata de o inima batanda? de o burtica goala? de pielea mainii tale zbarlite ca de un viscol? ca doar e cald afara si mana ta-i fierbinte! sau poate ca de timp, sau poate ca de viata! ti-e frica de un ceas? poftim, l-am dat afara [faunul smulge limbile unui ceas cu pendul asezat langa perete], a mai ramas doar cercul inconjurat de cifre. stii ele ce inseamna? stii ce inseamna cercul?
[ se indreapta spre seherezada cu limbile ceasului in mana, vorbind din ce in ce mai stins, aproape in soapta ]

stii ce inseamna asta? [ii arata manunchiul de limbi] sa iti spun, e o intamplare! e un nimic, un praf, ceva fara valoare! stii dar ce e valoarea? [face un gest larg cu mainile in aer si vorbeste iarasi tare si apasat] pofteste acum cu mine si te voi duce in stele sa te hranesc cu aburi, cu suflete si timpuri, credeai ca timpu-i unul? credeai ca-i doar un suflet intemnitat in tine, in mine sau in el? ha ha!

[rade]

[o cuprinde cu mainile de ceafa si se uita in ochii ei, cu nasul aproape atingandu-i-l. continua sa vorbeasca soptit]

nu. suntem multi. alunecosi, apasatori, pierduti… si respiram, traim, iar uneori iubim.

[respiratia lui ii atinge acum buzele dar ea tine in continuare ochii deschisi, privindu-l]

[lasa sa ii cada limbile ceasului din palma care scot un clinchet metalic izbindu-se de podea, apoi ii mangaie gatul, de sus in jos, continuand peste umeri, peste bratele goale si oprindu-se la incheietura, intr-o strangere]

suntem tot, tot ce ai gandit cand te-ai atins vreodata, tot ce ai mangaiat si tot ce-ai mestecat intaia data cand ai simtit o buza de baiat peste a ta, tot ce ai visat, tot ce a fost sau nu a fost sa fie, suntem acum si acum inseamna tot

[seherezada murmura cu buza de sus atingandu-se de buza lui]

– gandeste, seherezada, gandeste, gandeste

[faunul]

-sssssh, nu gandi! doar fi! daca gandesti, inchizi un suflet liber, uita-te in sus, il vezi? pluteste acum pe cer, il recunosti? tu esti.

[seherezada se uita spre cer iar faunul o musca incet de buza sus, ducandu-i mainile la spate ca o inlantuire. ea trage aer in piept sacadat, apoi cei doi se saruta lung si adanc, cu saliva prelingandu-se pe barbie si intre piepturile care acum se ating apasat, udandu-i maieul pe care el, dupa ce ii lasa mainile libere, nu i-l ridica, ci ii coboara bretelele peste umeri tragandu-l in jos, dezvelindu-i sanii si lasandu-i-l fixat in jurul stomacului, peste salvari]

e dimineata. povestea se opreste, sfioasa, aici.