Se făcea că eram actor

Se făcea că eram actor.
Poate Cehov, poate Arthur Miller.
Pe amândoi i-am interpretat în trecut, încă mai simt de atunci urmele aplauzelor subțiri cu vârf de plumb.
Eram actor și replicile mele se rostogoleau peste sală când în rusă, când în română, când în engleză. Am impresia că la un moment dat am îngăimat ceva în bretonă, dar nu sunt sigur.
Se făcea că eram incapabil de a mai scrie poezie. O castrare arhetipală pe care o depășisem prin personajul pe care îl interpretam, un bătrân adâncit în gânduri, mormăind pe o canapea stil florentin. Fiecare gând era o pasăre neagră.
Fiecare pasăre avea să fie izbită cu un cuvânt.
Iar eu trebuia să analizez, să decid limba și logosul. Desigur, intonația și pronunția trebuiau să fie exacte.
Precum vocala din Крыса, șobolan. Unde i este diferit de i din șobolanel, diferit la rândul lui de i din alte cuvinte.
Nu mai există poezie în mine. Doar explicații și reguli.