Schimbare

Micul Timur a dansat de dinainte să se ridice în picioare. Ieșisem cu el la să mâncăm la Iveroni, nu departe de casa noastră de pe bulevardul Rustaveli. Avea un an și o lună, încă stătea la masă în scaune speciale de bebeluș, înalte. La un moment dat, în restaurant a intrat o trupă de muzicieni, care cântau printre mese. Timur nu doar că nu a fost deranjat de sunetele puternice, dar a ridicat mâinile și a început să mimeze o lezginka. A făcut asta serios, uitându-se fix în ochii mei – de parcă mi-ar fi spus că înțelege de pe acum cine e, dar nu a venit încă timpul pentru a arăta mai mult de atât. Oamenii de la mesele din jur râdeau uitându-se cu gingășie spre el, muzicienii zâmbeau și cântau mai departe, eu mă uitam în ochii lui, Timur mă privea adânc și dansa lezginka.

El mă privea cât se poate de serios și mândru, eu mă gândeam: tu trebuie, trebuie să fii victorios. Undeva, pe un nor, voi fi și eu la întoarcerea ta, purtând o cunună de lauri. Pe Jupiter, mă jur, te voi purta eu însumi, de brațe voi avea.