Regele arhipelagului

Mărturisirea valului către ţărm, iată câtă umilinţă a mărilor.
Pocăiţi-vă, supuşi, lingeţi precum valul tălpile pământului,
Sărutaţi nisipul şi zbuciumaţi-vă de atâta neclintire a stâncii.

Mândria de a fi val nu este mai prejos de căinţa lichidă,
Taină mişcătoare a existenţei a tot ceea ce este şi va fi.

Clocoteşte sângele oceanic în aşteptarea clipei judecăţii
Cea în care apa va împietri şi totul asemenea nouă,
Glimeelor din adâncuri, se va închina ţărânii.

Cutezanţa de a fi val, pedeapsa stâncii izbite, crunta realitate
A împietririi şi deşarta iluzie a libertăţii.
Totuşi, speranţa încă ne veghează.

(2002)