Realități pontice

nopțile mele sunt vizitate, uneori, de tineri care joacă volei cu baloane de săpun,
de fetițe care aleargă fără să cunoască amenințarea către pieptul căreia
îmi îndrept calculat țeava puștii pentru a le salva,
de „titushki” îmbrăcați în treninguri care străbat cu mine tuneluri
între gurile Dunării și Crimeea,
de oameni cărora le vorbesc în limbi știute și neștiute,
de trenuri, microbuze, serpentine, aeroporturi fără avioane,
foste iubite pe care le întreb cum le mai vin hainele,
gânduri sub forma unui ghem șerpesc încolăcit în jurul unui mărgăritar,
îngeri și pământ.

pisica mea se scutură aprig după ce o pup zgomotos pe cap;
eu cred că nu de rușine, nu, doar se ferește de aceste realități
purtate de mine ca o mustață pe care o văd dacă îmi țuguiez buza de sus.

peste pereții caselor de piatră din Tbilisi au crescut balcoane colorate din lemn,
le-am visat într-o noapte liniștită ca într-o garsonieră în Mangalia,
liniștită fericită perfectă
poate din cauza pietrelor,
poate din cauza muntelui,
poate din cauza Mării Negre
căreia îi unisem malurile și realitățile.

pictură de: Giovanni Vepkhvadze

notă: vream să spun că în vise se împletesc realitățile din România și Georgia, că se unesc malurile unei mări care desparte civilizații; cred că mai frumos era dacă ziceam direct așa