Dragoş Şerban în mai ții minte când ne-am cunoscut și discutam despre postură?
azi m-am întrezărit în oglindă și m-am oprit preț de o secundă
cu tot cu sacul de CM11 în brațe și mi-am spus
uite, domnule, ce spate drept am astăzi,
o fi pentru că am descărcat acești treizeci de saci
sau pentru că știu că mă aștepți acasă și deja te aud în minte cum spui
„săracul bărbat, cum a cărat el singur 750 de kilograme”
dar nu în compătimire este sensul meu ci în zidire,
în vertebrele care mi se ordonează docile pe măsură ce așez pietre
peste temelia unde am așezat o pană de pasăre neagră
și se înalță, și mă înalț, din treizeci de saci treizeci de ani
zidurile mele nu vor fi prăbușite de mână de om
iar când le va veni vremea voi scotoci cu unghiile și cu dalta,
voi scoate de acolo pana de pasăre și i-o voi da lui Victor zicând
uite, tată, aici e secretul, asta e piatra din vârful unghiului,
ea m-a făcut nemuritor, acum e rândul tău.