Pământul nu strigă Miorița

din viața mea, doar firele deșirate ale moirelor:
rătăcirea, încâlcirea, deruta.

ghemul l-am înghițit tot
într-o dimineață obosită de nesomn.

din viața mea, doar ghemul ăsta a rămas.

l-am înghițit

acum nu îmi mai rămâne nimic de făcut
decât să mă uit în oglindă cum mă transform,
cum ghemul îmi crește în stomac,
pomeții îmi urcă spre tâmple,
măselele se tocesc
și albesc singur în camera mea.

nu am pe cine să strig
pentru că pământul,
întregul pământ sunt eu.

doar înclin ușor din cap și îngân un cântecel vechi.

sunt liniștit.