Omul cu sârmă în dinţi

„Omul care muşcă din ghemul de sârmă ghimpată ca dintr-un măr prea copt şi ruginiu. Iată, el este cel care a înţeles că a fost destul şi încearcă acum să îşi oprească sufletul să îi fugă. Dar fierul nu se lasă şi dinţii îi scrâşnesc tociţi ca urma slăbănogului care aleargă noaptea, uneori, prin craterele prăfuite ale Lunii. Iar sufletul, simţind că-i fără de oprelişti, ţâşneşte afară repejor. Rămâne în urmă doar un om cu dinţi tociţi şi buze înroşite de sânge şi rugină.”