Nucul de la Sărățel

În cele din urmă, trunchiul copacului se va goli pe dinăuntru
și seva îi va bălti grea pe pământ ca un păcat.
El va sta cu rădăcinile înmuiate până la glezne
și va simți cum frunzele îi cad pe rând,
cum crengile scârțâie a durere și frig,
se va gândi pesemne că cineva găsește plăcere în asta,
în desfrunzirea măruntă și răbdătoare,
pentru ca durerea să fie simțită pe deplin.

Altfel,
copacilor le-ar fi căzut frunzele toate deodată,
ca un leucoplast,
fără să mai fie nevoiți să își verse sufletul înainte.

Am întâlnit un nuc bătrân.
Copiii se ascundeau în trunchiul lui golit.
De multe zeci de ani se desfrunzea și crengile nu îi scârțâiau decât noaptea,
când era sigur că nu îl aude nimeni.