Nimrud

plânge-ți pietrele, Nimrude,
nu mai e cine să le îmbrățișeze
și să le sărute pe ochi
înainte să adoarmă.

plânge-ți oamenii, Nimrude,
în ei s-a împietrit palma caldă
și sărutul pe ochi
și fruntea lipită de frunte
s-au trecut în uitare
și dorul de om viu a fugit
de la dânșii încoace –
ah, Jibraile, de ce mi l-ai adus
pe tot numai mie?
mie, care îmi port viața
ascunsă într-o pereche de pantofi?